PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Grădiniță cu program prelungit, construită în Bălănești
Vizualizări 1.071
Autoritățile din comuna Bălănești au început construirea unei grădinițe cu program prelungit, pentru atragerea micuților pe care părinții îi duc acum la Târgu Jiu. În localitate nu există, în momentul de față, o unitate la care părinții să-și lase micuții, cât timp sunt la serviciu. Prin noua investiție, primarul Ovidiu Pungan este convins că multe familii vor opta să-și ducă copiii la grădiniță în comunitate.
Și școala gimnazială „Ion Popescu Voitești” își schimbă total aspectul. Unitatea este modernizată și reabilitată pe bani europeni, iar în curtea acesteia a fost amenajată și la o sală de sport, care se realizează prin Compania Națională de Investiții.
PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Plopșoru a primit o nouă autospecială pentru serviciile publice
Vizualizări 125
O nouă autospecială de tip vidanjă a intrat în dotarea Primăriei comunei Plopșoru. Utilajul a fost recepționat astăzi, fiind destinat intervențiilor necesare pentru întreținerea și gospodărirea localității.
Potrivit reprezentanților administrației locale, achiziția face parte din demersurile de modernizare și dotare a serviciilor publice ale comunei. Noua autospecială va putea fi folosită pentru intervenții mai rapide și mai eficiente atunci când cetățenii au nevoie de astfel de servicii.

PROIECTE ȘI INVESTIȚII LOCALE
Proiect de aproape 39 de milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice a clădirii în care funcționează IPJ Gorj
Vizualizări 455
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, în calitate de lider și U.M. 0676 Craiova, în calitate de partener, implementează proiectul „Creșterea eficienței energetice a sediului Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și a sediului secundar al U.M. 0676 Craiova”, cod SMIS 357153, proiect destinat creșterii eficienței energetice, reducerii consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și creșterii gradului de siguranță seismică a clădirilor vizate.

Screenshot
Proiectul este finanțat în cadrul P3 – Eficiență energetică și infrastructură verde, valoarea totală a acestuia fiind de 38.971.256,58 lei, din care 22.193.978,48 lei reprezintă valoarea nerambursabilă acordată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Din valoarea totală a proiectului, 23.716.488,90 lei reprezintă valoarea aferentă liderului de proiect – Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, iar 15.254.767,68 lei reprezintă valoarea aferentă partenerului – U.M. 0676 Craiova. Perioada de implementare a proiectului este 01.09.2026 – 31.08.2029, respectiv 36 de luni.
Prin implementarea proiectului se urmărește reducerea consumului de energie primară pentru clădirile C1 și C5 cu 359,42 kWh/m²/an, ca urmare a lucrărilor de reabilitare termică, modernizare a instalațiilor și utilizare a surselor de energie regenerabilă. De asemenea, proiectul are ca obiectiv reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră aferente celor două clădiri cu 65,33 kgCO2/m²/an, contribuind astfel la creșterea eficienței energetice și la reducerea impactului asupra mediului. Un alt obiectiv important al investiției îl reprezintă creșterea gradului de siguranță seismică a clădirilor, prin aducerea acestora de la clasa de risc seismic RsII și RsIII, la clasa RsIV. Obiectivul general îl reprezintă creșterea eficienței energetice a corpurilor de clădiri C1 și C5, parte a sediului Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și a sediului secundar al Unității Militare 0676 Craiova, din Târgu Jiu, prin reabilitarea termică și modernizarea instalațiilor aferente obiectivului. Obiective specifice: reducerea consumului de energie primară aferent celor două clădiri, C1 și C5, cu 359,42 kWh/m²,an, ca urmare a implementării măsurilor de reabilitare termică, modernizare a instalațiilor aferente clădirilor și utilizare a surselor de energie regenerabilă și reducerea emisiilor anuale estimate de gaze cu efect de seră aferente funcționării celor două clădiri, C1 și C5, cu 65,33 kgCO₂/m²,an, ca urmare a implementării măsurilor de reabilitare termică, modernizare a instalațiilor aferente clădirilor și utilizare a surselor de energie regenerabilă.

You must be logged in to post a comment Login