Connect with us

EVENIMENTE

Găsit spânzurat. Avea doar 20 de ani

Postat acum

on

Un tânăr de 20 de ani a fost găsit spânzurat, în această dimineață, în comuna Albeni. ”La data de 21 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați de un bărbat din comuna Albeni, despre faptul că și-a găsit verișorul spânzurat. Polițiștii deplasați la fața locului l-au găsit spânzurat pe tânărul de 20 de ani, pe un teren agricol din spatele locuinței sale din comuna Albeni. Trupul tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, anunță IPJ Gorj.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EVENIMENTE

Bătăușă, reținută de polițiști

Postat acum

on

De către

O femeie a ajuns în arestul poliției, după o altercație, cu o altă femeie. Scena s-a petrecut pe terasa unui local din Bărbătești. Femeia de 45 ani din Vladimir a bătut o localnică, de 37 de ani, la fața locului fiind chemată poliția, pentru aplanarea conflictului.
Un alt incident lăsat cu reținerea unei femei a avut loc săptămâna trecută, în Târgu Cărbunești, unde o femeie a fost agresată de o alta, în fața unui local public.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Mandat de arestare pentru târgujianul care a înjunghiat un bărbat

Postat acum

on

De către

Târgujianul căutat pentru înjunghierea unui alt bărbat, în fața Clubului Caractere, în weekend, a primit mandat de arestare, pentru 30 de zile, emis de procurorii gorjeni. ”Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a propus la data de 24.09.2023, arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, a inculpatului M.I.R., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 1 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal”, arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2:00. Cei doi s-au luat la ceartă, au ieșit din localul în care se aflau, iar în fața acestuia, Ioan Mutu a scos un cuțit și l-a înjunghiat de mai multe ori pe bărbatul de 30 de ani, care a ajuns la spital și a fost operat.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Brănești: Accident cu victimă încarcerată! Coliziune, între un autocamion și un autoturism

Postat acum

on

De către

Accident grav in această dimineață pe raza comunei Brănești. La fața locului au intervenit pompierii ISU, cu un echipaj SMURD, poliția și o ambulanță. 

„În jurul orei 05:30 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Brănești în care au fost implicate un autocamion și un autoturism.La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma impactului conducătorul autoturismului a rămas încarcerat, dar în stare de conștiență”, anunță ISU Gorj.

S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a bărbatului care a fost preluat de către echipajul medical din cadrul SAJ Gorj și transportat la spital. La fața locului a fost evaluat medical și conducătorul auto al camionului, însă acesta a refuzat să fie transportat la spital. În cele 2 autovehicule nu se mai aflau alte persoane.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

PAGINĂ FACEBOOK