Connect with us

ACTUALITATE

FOTO: Amenzi pe bandă rulantă aplicate de polițiștii locali

Postat acum

on

Echipe mixte formate din polițiști locali din cadrul Biroului Control Comercial și ai Serviciului Rutier au acționat astăzi, 27 iulie 2021, pe Aleea Digului din municipiul Târgu Jiu, în scopul eliberării părții carosabile ocupate cu mărfuri și autovehicule staționate neregulamentar, astfel încât să fie asigurat climatul de ordine și siguranță rutieră, dar și pentru desfășurarea unui comerț civilizat, în acord cu normele legale în vigoare.

Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5500 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 522/2018.

Menționăm că polițiștii locali au desfășurat, periodic, activități de prevenire și informare a agenților economici cu privire la interdicția amplasării produselor în zona drumului public.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Video: Salariat al Primăriei Târgu Jiu, fără mască în autobuz!

Postat acum

on

De către

Un angajat al Primăriei Târgu Jiu a fost surprins de un călător într-un mijloc de transport al Transloc, cu masca sub barbă. Călătorul susține că, tot timpul, respectivul angajat călătorește în mijloacele de transport în comun în aceiași manieră, dar nimeni nu îl sancționează.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Salarii mai mari în pandemie

Postat acum

on

De către

Românii au avut salarii mai mari în pandemie, conform datelor unei platforme de recrutare online. Anul trecut, lefurile au înregistrat creșteri, în aproape toate domeniile, iar numărul locurilor de muncă a crescut și el cu 25%, față de 2020. Jumătatea dintre joburi s-au adresat specialiștilor care fac muncă de birou. Datele au fost publicate de platforma online de joburi, BestJobs. Salariile au înregistrat creșteri de 16% în IT și 31% în vânzări și marketing. Prin intermediul platformi de recrutare au fost înregistrate 1,8 milioane de aplicări pentru diferitele joburi postate de angajatori.

 

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Peste 160.000 teste Covid au ajuns, azi, în școlile din Gorj

Postat acum

on

De către

O nouă tranșă de teste de salivă a fost distribuita școlilor din județul Gorj. 163.800 de teste au ajuns la unități, care le vor da părinților, urmând că testarea sa fie efectuata miercuri. „În această dimineață au fost distribuite la sediul ISJ Gorj teste pentru toate scolile. Acestea vor intra în posesia elevilor marți, iar testarea se va face miercuri dimineata”, a transmis șefa Inspectoratului Școlar Gorj, Dana Constantinescu.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR