COMUNITATE
Fără apă la Cărbunești!
Vizualizări 700
Aparegio Gorj anunţă întreruperea furnizării apei potabile în data de 18.10.2023 în intervalul orar 8.00-15.00 în localitatea POJOGENI-CERĂT-COMĂNEȘTI, din Târgu-Cărbunești, ca urmare a lucrărilor de spălare şi igienizare a bazinului de acumulare apă.
Lucrările de spălare și igienizare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aparegio Gorj S.A. în cadrul mentenanței preventive.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate. „Recomandăm să nu se folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.”, conform operatorului.
COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 114
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.
COMUNITATE
Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe
Vizualizări 295
Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.
Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.

You must be logged in to post a comment Login