DEZVĂLUIRI LOCALE
EXCLUSIV FOTO! Improvizația ucigașă! La Serviciul de Ambulanță Gorj, moartea unui om se acoperă cu bandă izolieră!
Vizualizări 1.932
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Gorj caută tot felul de tertipuri pentru a-și acoperi incompetența, după ce, în spațiul public, au apărut informații că fusese informată în legătură cu faptul că aparatul de oxigen din autospeciala în care a murit Adrian Dobrin, inspector șef la Inspecția Sanitară de Stat din cadrul DSP Gorj, era defect de mai bine de trei luni.
La SJA vor ajunge, luni, Corpul de Control al Instituției Prefectului și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică pentru a verifica modul cum a fost gestionată această situație, având în vedere că, de la începutul lunii decembrie, în jurnalul de bord al autospecialei a fost menționat faptul că ventilatorul este defect.
Potrivit unor informații și imagini, intrate în posesia jurnaliștilor gorjexpress.ro, în cursul zilei de duminică, s-a încercat acoperirea urmelor incompetenței, mai exact, mufa unui circuit electric din cauza căruia ventilatorul de oxigen nu funcționa la parametri normali, a fost bandajată cu bandă izolieră.


Adrian Dobrin, inspector șef în cadrul DSP Gorj, avea 48 de ani și a fost preluat, sâmbătă, de la spitalul din Târgu-Jiu, unde fusese adus pentru investigații suplimentare de la spitalul Tg-Cărbunești, în care era internat de câteva zile, fiind infectat cu SARS-CoV-2 și pneumonie acută severă bilaterală, și urma să fie transferat la o unitate medicală din București.
Peste numai câteva ore, în timp ce era transportat spre Capitală, la intrare în Râmnicu-Vîlcea, un ventilator de pe ambulanță nu a mai funcționat din cauza ”unei siguranțe care s-a ars” (explicația managerului SJA, Constantin Mitroi – n.r.), iar echipajul a mers în Unitatea de Primiri Urgențe Vîlcea, însă pacientul a intrat în stop cardio-respirator și, la ora 20,00, a decedat.
În realitate, acel ventilator era defect de mai bine de trei luni, acest aspect fiind menționat, în repetate rânduri, în jurnalul de bord al autospecialei, iar în urmă cu două săptămâni, un medic de la SJA a adus, în scris, la cunoștința conducerii faptul că aparatul de oxigen nu funcționează la parametri normali, însă nu s-a luat nicio măsură.
De fapt, la finele lunii decembrie, ventilatorul a fost trimis la reparat, însă instalația de oxigen de pe autospeciala de tip C2, tot nu funcționa la parametri normali, pentru că firma care asigura service-ul nu a verificat în întregime circuitul pentru a depista cauzele defecțiunii.
Unele surse nu exclud posibilitatea ca, de fapt, ventilatorul de oxigen să nu fi funcționat la parametri normali din cauza unei defecțiuni la mufa de alimentare cu energie electrică. Adică, o improvizație la acea mufă făcea ca aparatul să funcționeze cu intermitență.

Explicația are un fundament real, atâta vreme cât duminică, în lipsa unei alte soluții și pentru a masca acea improvizație, conducerea SJA a decis ca acea mufă să fie bandajată cu bandă izolieră.
Specialiștii consultați de jurnaliștii gorjexpress.ro afirmă că numai funcționarea cu intermitență sau deloc a aparatului a făcut ca de la Tg-Jiu la Vâlcea, saturația de oxigen a lui Adrian Dobrin să ajungă la 60 de unități.
Un alt aspect care frizează penalul este că, la ieșirea din tură, în jurul orelor 0,00, adică la 4 ore după ce Adrian Dobrin a murit, șoferul de pe autospeciala SJA a consemnat în jurnalul de bord că funcționalitatea echipamentelor medicale din ambulanță este ”bună”.
Claudiu Matei
DEZVĂLUIRI LOCALE
Șefa de presă a PSD, răsplătită cu 11.000 de lei lunar la o companie a CEO! Fostul ministru Ivan și-a mufat două sinecuriste în SPV-urile companiei energetice din Gorj!
Vizualizări 5.411
Ascensiunea fostei jurnaliste de la România TV, Angelica Pagu, ajunsă șefă a biroului de presă al PSD, arată cât au contribuit resorturile politice pentru propulsarea sa în diferite sinecuri. Ca să aveți o idee, în anul fiscal 2023, aceasta figura cu un salariu net annual de 84.000 de lei obținut direct de la formațiunea politică, sumă la care s-au adăugat alți 27.084 de lei încasați în calitate de consilier parlamentar. În luna august a anului 2024, traseul său prin instituțiile publice a continuat prin plasarea în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, instituție aflată în subordinea Ministerului Energiei, unde i-a fost asigurată o indemnizație anuală de 54.155 de lei.

Foto: Angelica Pagu, sursa foto: Facebook
Următorul pas în cariera Angelicăi Pagu a fost făcut la propunerea șefilor Complexului Energetic Oltenia, când Adunarea Generală a Acționarilor a numit-o în Consiliul de Administrație al societății Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz Turceni SA. Decizia îi garantează un mandat până în februarie 2030 și o indemnizație lunară de 11.000 de lei net.

Cu doar o săptămână înainte de numirea de la Turceni, în Consiliul de Administrație al societății Parc Fotovoltaic Ișalnița SA, la care CEO e partener alături de OMV Petrom SA, a fost numită ca membru și desemnată președinte Oana Ancuța Neamțiu. Aceasta lucrează în funcția de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, social-democratul Emil Radu Moldovan.
Acesta a condus filiala județeană a PSD Bistrița-Năsăud până în luna aprilie a acestui an, când a demisionat din funcție în urma unor percheziții derulate de către Direcția Națională Anticorupție într-un dosar de corupție privind achizițiile publice. După plecarea sa, conducerea interimară a organizației județene a fost preluată de Bogdan Ivan, deputat de Bistrița-Năsăud și prim-vicepreședinte al PSD.

Foto: Oana Ancuța Neamțiu; Sursa foto: rasunetul.ro
Oana Ancuța Neamțiu mai deține un fotoliu de administrator și în Consiliul de Administrație al firmei Protecție și Pază BN SRL, societate aparținând Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Din același organism de conducere face parte și Ioan Alin Demian, finul lui Bogdan Ivan, pe care fostul ministru al Energiei a încercat să-l impună și în Consiliul de Supraveghere al societății Hidroelectrica.
Atât Angelica Pagu, cât și Oana Ancuța Neamțiu au primit posturi bine plătite în societățile unde Complexul Energetic Oltenia este partener exact în perioada în care Bogdan Ivan exercita funcția de ministru al Energiei. Distribuirea acestor funcții către personaje din aparatul de partid transformă proiectele energetice în surse de venit garantat pe mulți ani pentru sinecuriștii PSD, în timp ce proiectele pe care trebuiau să le dezvolte aceste societăți bat pasul pe loc de mulți ani.
Claudiu Matei
DEZVĂLUIRI LOCALE
Începe procesul ucigașilor fetiței de 4 ani! Concubinul mamei a lovit-o, iar mama copilei a văzut totul și nu a făcut nimic!
Vizualizări 1.854
Tribunalul Gorj a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale și a dispus începerea judecății în dosarul fetiței de 4 ani moarte în februarie, după aproape o lună de spitalizare. Pe banca acuzaților stau Mihai Robert Danciu, concubinul mamei copilei, trimis în judecată pentru omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism, și Diana Maria Tescoveanu, mama fetiței, acuzată de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și de rele tratamente aplicate minorului. Ambii se află după gratii din luna februarie, când procurorii au cerut și au obținut mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cum s-a ajuns la ucidrea fetiței
Fetița a ajuns la începutul lunii februarie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu în stare de comă, adusă de mama sa cu răni grave la cap. Femeia le-a spus medicilor că micuța ar fi căzut din pat și s-ar fi lovit, iar cadrele medicale au anunțat poliția. Copila a fost transferată în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” București, unde medicii s-au luptat aproape o lună pentru viața ei, însă fetița nu a supraviețuit.
În urma cercetărilor, mama copilului și concubinul acesteia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar anchetatorii au decis apoi arestarea preventivă a amândurora.
Ce au descoperit procurorii
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a făcut publică situația de fapt pe 16 februarie, într-un comunicat, după ce în cursul zilei de 14.02.2026 a formulat propunerea de arestare preventivă pentru doi inculpați cercetați, la acea data, pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, respectiv complicitate la această infracțiune, victima fiind o minoră de 4 ani.
Procurorul a reținut că ”din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.R.M., în prezența inculpatei T.D.M., în timp ce se aflau în apartamentul închiriat în regim hotelier din municipiul Târgu Jiu, a agresat copila de 4 ani în data de 06.02.2026. Bărbatul a lovit-o cu genunchiul în zona feței, cu palmele peste față și a prins-o de păr, apoi de mână și de picior, aruncând-o spre holul dinaintea camerei, iar fetița s-a izbit de perete cu intensitate. Din agresiune a rezultat un traumatism cranian grav, hematom subdural fronto-parietal superior dreapta, plus leziunile constatate de medici, răni care i-au pus viața în pericol și au impus intervenția operatorie de urgență”.
Anchetatorii au reținut că fapta bărbatului întrunește elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra unui membru de familie, cu aplicarea prevederilor care vizează violența asupra minorului, în forma intenției indirecte. Între inculpat și mama copilei exista o relație de concubinaj de aproximativ un an, cu conviețuire și viață dusă în comun, iar procurorii au apreciat că în acest mediu s-a stabilit o relație de tip „părinte-copil” în sens penal, cu rol de supraveghere și îngrijire și cu autoritate în gospodărie, ceea ce atrage incidența articolului care sancționează mai dur infracțiunile împotriva minorului.
În ceea ce o privește pe mama fetiței, procurorii au reținut că femeia a fost prezentă în momentul agresiunii și a conștientizat pe deplin gravitatea și intensitatea loviturilor, dar nu a făcut niciun gest care să oprească bătaia și nici nu a plecat de îndată cu copila la spital. Din contră, potrivit comunicatului, ea și-a continuat activitatea de prostituție, transportând fetița rănită aproximativ 40 de kilometri, până într-o comună din județul Gorj, ca să își exercite în continuare ocupația.
Anchetatorii au apreciat că în cazul femeii nu este vorba de o simplă pasivitate, ci de o conduită care a contribuit la menținerea și amplificarea stării de pericol letal în care se afla copila. Le-au fost imputate prezența la agresiune și lipsa oricărei reacții care să întrerupă sau să descurajeze violența, neapelarea de îndată la ajutor medical și nepornirea imediată spre spital, deși își dădea seama cât de grave erau loviturile, dar și îndepărtarea victimei de posibilitatea intervenției medicale urgente prin acea călătorie de 40 de kilometri, care a întârziat accesul fetiței la îngrijiri vitale. Procurorii au afirmat că femeia, cu intenție cel puțin indirectă, a ajutat și a înlesnit fapta bărbatului, cunoscând vulnerabilitatea vădită a copilei, dată de vârstă, și acceptând posibilitatea ca fetița să moară din cauza întârzierii salvării.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus atunci emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru cei doi inculpați.
Trimiși în judecată
La începutul lunii august, cei doi, Mihai Robert Danciu și Diana Maria Tescoveanu, au fost trimiși în judecată. În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului Gorj au constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și au dispus începerea judecății cauzei privind pe Tescoveanu Diana Maria, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului, și pe Danciu Mihai Robert, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism.

You must be logged in to post a comment Login