EVENIMENTE
El este tânărul teribilist rămas fără permis pentru 870 de zile

Poza tânărului de 19 ani este făcută după o cursă dusă la extrem! Un terebilism probabil inspirat din jocurile tip GTA, cu un final care nu are legatură cu gaming-ul, face public, cazul recent de la Gorj, Poliția Română.
Polițiștii din Gorj i-au făcut semn să oprească, tânărului aflat pe motocicletă ceea ce respectivul nu a făcut! Și-a pus viața în pericol, pe a pasagerului și a celor care se aflau în calea lui. Cursa a pornit! La un moment s-a întors din drum, colegii noștri au tras foc de avertizare, degeaba! Și-a continuat drumul în altă direcție, iar, în cele din urmă, a fost găsit după ce și-a abandonat motocicleta.
Partea de impact în materie de măsuri luate împotriva lui, pe lângă amenda de 6.090 de lei, doar încălcase multe reguli de circulație, a rămas fără permis de conducere pentru…870 de zile ‼️ ‼️
„Învățați din greșelile altor persoane…sau luați aminte, de învățat, nici vorbă!Viața nu este un joc”, a transmis Poliția Română.
EVENIMENTE
Altercație între doi adolescenți, în Debarcader! Victima agresiunii a refuzat transportul la spital

O altercație între doi tineri a avut loc, în urmă cu scurt timp, în zona cartierului Debarcader, din municipiul Târgu Jiu. Un adolescent de 15 ani a fost agresat de un altul care a fugit însă de la locul faptei. La fața locului a ajuns rapid un echipaj SMURD dar victima a refuzat transportarea la spital.
EVENIMENTE
Foto: Accident cu o victimă, între Bumbești Pițic și Alimpești! Un șofer încarcerat

Accident grav, în urmă cu mai puțin de o jumătate de oră între o autoutilitară și o cisternă. Evenimentul rutier a avut loc între comunele Bumbești Pitic și Alimpești.
Cele două mașini mari s-au lovit frontal, șoferul pe pe septică, cum spun participanții la trafic, fiind încarcerat. Omul a fost scos din mașină, lovit fiind la un picior, și dus la spital.
Traficul rutier în zona a fost paralizat.
„Astăzi, în jurul orei 13:00 am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localității Bumbești-Pitig, satul Poienari, în care au fost implicate 2 autovehicule de mare tonaj.Apelantul semnala faptul că, în urma impactului unul dintre conducătorii auto a rămas încarcerat, iar la fața locului au fost direcționate 2 autospeciale pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj și 2 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând ca în urma impactului unul dintre conducătorii auto era încarcerat, conștient și cooperant.S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a bărbatului în vârstă de 23 de ani care a fost preluat de către un echipaj de ambulanță pentru a fi transportat la spital”, a anunțat ISU Gorj.
IPJ Gorj: Dosar penal pentru șoferul vinovat!
La data de 6 decembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 67-Ciupercenii de Olteț. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Corbii Mari, județul Dâmbovița, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza localității Poienari, județul Gorj, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, conduse de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Slivilești, județul Gorj.
În urma accidentului a rezultat rănirea ambilor conducători auto, care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare, polițiștii efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.
EVENIMENTE
Au vandalizat un vagon. 4 reținuți

Patru târgujieni, cu vârste cuprinse între 19 și 56 de ani, au fost reținuți, după ce au vandalizat un vagon și au furat bunuri de 15.000 de lei, pe care polițiștii le-au găsit la domiciliile acestora. Polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați de către un bărbat, din localitatea Slobozia, cu privire la faptul că în noaptea de 26 spre 27 noiembrie, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în interiorul unui vagon, pe care îl folosea ca depozit, iar prin secționarea sistemului de închidere, au pătruns în el și au luat bunuri în valoare de aproximativ 15.000 de lei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. O parte din bunurile sustrase au fost găsite și restituite proprietarului.