ACTUALITATE
Echipa de handbal CSM Târgu Jiu, invitată să joace în Liga Campionilor!
Vizualizări 587
Federația Română de Handbal a luat o decizie care a produs un adevărat șoc. A invitat-o pe CSM Târgu Jiu, formație care a promovat în vara trecută pe prima scenă, să răspundă dacă acceptă sau nu posibilitatea de a evolua în 2023-2024 în Liga Campionilor.
„Vă rugăm să ne informați până pe 26 mai dacă doriți să vă înscrieți în Liga Europeană, cu posibilitatea de upgrade în Liga Campionilor feminin, asumând respectarea tuturor cerințelor și regulamentelor FRH și EHF aplicabile”, este textul din adresa pe care Federația a trimis-o în prima zi a acestei săptămâni către clubul CSM Târgu Jiu.
Argumentul de care s-a legat forul condus de Constantin Din e acela că CSM Tg. Jiu a disputat finala Cupei României, pierdută în week-end-ul trecut în fața lui CSM București. Cum gruparea bucureșteană a realizat eventul, din postura de finalistă a Cupei, CSM Târgu Jiu are dreptul să participe în Europa. Dar FRH a considerat-o ca fiind a 3-a reprezentantă a României și i-a oferit posibilul loc, al 3-lea pentru România, din Liga Campionilor, potrivit gsp.ro.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 706
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 919
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot


You must be logged in to post a comment Login