Connect with us

ACTUALITATE

După săptămâni fără apă, localnicii din Merfulești revin la civilizație

Postat acum

on

0 Shares

Prin efort comunitar și al autorității locale i s-a găsit hiba puțului din Merfulești, comuna Dănești.

„În sfârșit s-a reușit extragerea pompei din puțul de la Merfulești și totodată efectuarea unui control Talpă pentru întocmirea fișei și depistarea eventualelor probleme. Puțul este bun, apa este bună, urmează echiparea cu o pompă corespunzătoare și redarea acestuia în exploatare”, a transmis primarul comunei.

„Mulțumesc mult tuturor celor care au fost implicați în această grea acțiune și în mod special domnului Dan Brănoiu care a fost trup și suflet alături de noi în toată această perioadă”, a completat edilul Paliță.

0 Shares
Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

Rețineri DNA la CE Oltenia! Directorul Direcției Energie, reținut pentru 24 ore

Postat acum

on

De către

Directorul din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Cătălin Stănculescu, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de influență în formă continuată. Se pare că acesta ar fi încasat sume frumușele de bani pentru a urgenta plăți către anumite firme.

 

Director al Direcției Energie din cadrul CEO, Cătălin Stănculescu, este acuzat că a primit suma de 13.000 euro de la administratorul unei societăți cu care compania avea contract, pentru a urgenta plata anumitor facturi.

“În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

  1. În perioada 25.07.2022-23.03.2023, la diferite intervale de timp, inculpatul Stănculescu Cătălin-Liviu, în calitatea menționată, ar fi primit în mod direct, pentru sine, suma totală de 13.000 euro de la administratorul unei societăți aflate în raporturi contractuale cu CEO (martor în cauză), lăsând să se creadă că ar avea influență asupra Directoratului CEO, cu atribuții în aprobarea plăților, și că îi va determina pe aceștia să urgenteze plata facturilor emise de societatea omului de afaceri într-un termen cât mai scurt de la data emiterii lor.
  2. La data de 06.01.2024, în municipiul București, în incinta unui restaurant, celălalt inculpat, cercetat în prezenta cauză, ar fi promis unei persoane din conducerea unei companii de stat (martor în cauză) suma de 200.000 de euro în legătură cu atribuirea către societatea inculpatului, în condiții neconcurențiale, a unui contract în valoare de 1.000.000 euro, având ca obiect lucrări de demolare și gestionare deșeuri. Cu aceeași ocazie, inculpatul i-ar fi indicat martorului și modalitatea prin care urma să intre în posesia contractului, respectiv: trucarea procedurii de achiziție prin inserarea în caietul de sarcini a unor cerințe preferențiale, care să avantajeze societatea inculpatului cu care acesta intenționa să se înscrie în procedură și transmiterea de către inculpat a altor oferte cu un preț mai mari față de cel al societății cu care intenționa să câștige procedura.

În cauză procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând inculpatului Stănculescu Cătălin Liviu pentru garantarea confiscării speciale a sumei de 13.000 euro.

În dosar se mai efectuează cercetări și față de alte două persoane fizice pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile cu privire la inculpatul Stănculescu Cătălin Liviu, urmând sa fie sesizat în acest sens judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.

Anterior, în data de 25 aprilie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Sibiu, Gorj, Ilfov și Dolj, din care una este sediul unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii DNA au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Giurgiu și Covasna.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată în comunicatul DNA Central.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Se deschide târgul de miei, în Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Se deschide platforma destinată comercializării mieilor pentru sărbătorile pascale, în cadrul Târgului Litovoi, în vechea locație de pe Aleea Digului. Aceasta va funcționa sub supravegherea administratorului piețelor, Adrian Sichitiu, în perioada 29 aprilie – 03 mai, între orele 07:00 – 19:00, iar sâmbătă, 04 mai, între orele 07:00 – 12:00.
Platforma are o suprafață de 324 mp, va fi amenajată de Societatea Edilitara, iar activitatea comercianților va fi permanent supravegheată de reprezentanții DSV.
„Mulțumim Hidroelectrica SA, proprietarul terenului, pentru colaborarea excelentă!”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.
Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Temperaturile negative, pagube de 20% în agricultură. Vița de vie, afectată de brumă

Postat acum

on

De către

Pierderi de 20%, la vița de vie și cartof, în urma temperaturilor scăzute, din ultima vreme. Specialiștii spun că pierderile ar fi mai mari, dacă temperaturile ar scăde sub trei grade.

 

 

Temperaturile negative din timpul nopții, din ultima săptămână, au afectat vița de vie, în anumite localități. Reprezentanții Direcției Agricole Gorj spun că și culturile de cartof au suferit pagube, însă pe spații mici. Pierderile sunt în jur de 20%, dar, dacă temperaturile mai scad cu două grade, pierderile pot fi unele însemnate.

Pomii fructiferi nu au fost încă afectați de scăderea temperaturilor, dar sunt în pericol, dacă mercurul din termometre va continua să coboare.

Afectarea la culturile de viță de vie eset reversibilă, spun specialiștii în agricultură, deoarece în această perioadă, lăstarii sunt în formare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!