Connect with us

ACTUALITATE

Video/Dubă în șant la Bârsești, o victimă

Postat acum

on

O dubă a părăsit partea carosabilă și a aterizat într-un șanț, în zona Bârsești, după podul de cale ferată. O persoană a suferit leziuni, anunța la momentul accidentului ISU Gorj. Persoana a fost transportată cu o ambulanță la spital.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Polițiștii au confiscat peste 7 tone de azotat

Postat acum

on

De către

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj au confiscat, la două societăți comerciale, cantitatea de 7,738 kilograme azotat de amoniu depozitat în spații deschise, expuse în mod direct intemperiilor, nerespectând obligația de a-l depozita într-un spațiu protejat. „În ambele cazuri, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice în locuri protejate.
La aceeași dată, în urma verificărilor efectuate, la două societăți comerciale de pe raza orașului Rovinari și comunei Bâlteni, polițiștii au identificat 55 de kilograme de produse fito-sanitare expuse la vânzare, ale căror termene de valabilitate erau expirate”, arată reprezentanții IPJ Gorj.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Rectorul UCB, alături de studenți, a donat sânge!

Postat acum

on

De către

Studenți și cadre didactice de la Universitatea Constantin Brancusi din Târgu Jiu s-au alăturat campaniei „Sângele înseamnă viață” și au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguina Gorj.

Inclusiv rectorul UCB, Luminița Popescu, a făcut acest gest care salvează vieți.

Campania a fost realizată împreună cu Liga Studentilor din Universitatea „Constantin Brancusi” din Targu Jiu.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

A decedat fostul director Petrom, Viorel Tîrziu

Postat acum

on

De către

Reprezentanții Hidroconstructia anunța, cu regret, trecerea în neființă a lui Viorel Tîrziu. „Vrem sa transmitem sincere condoleanțe și compasiune familiei, prietenilor si celor care l-au cunoscut si apreciat pe omul si profesionistul Viorel Tîrziu”, spun cei de la Hidroconstrucția.

Cine a fost Viorel Tîrziu:

Născut la 15 decembrie 1959 în comuna Dănciulești, absolvent din 1983 al ISE Craiova Fac. Finanțe Contabilitate a urmat și parcurs un drum al carierei prin inceperea activității ca economist în cadrul Trustului de Petrol Tg. Jiu în 1983, din 1990 a devenit Director în cadrul Petrom R.A. si S.N.P. Petrom (1999-2003, Director General). Incepand cu 2005 si pana in 2009 a condus din pozitia de Director General Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bucuresti iar din 2009 pana in 2015 a activat in pozitia de Director economic – Hidroconstructia S.A. si Administrator. A fost membru al Camerei Auditorilor din Romania; Camera Nationala a Practicienilor in Organizare si Lichidare. Doctor in Economie Internationala.

 

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR