ACTUALITATE
Drum din Gorj, închis mâine

Un drum ce leagă localitățile Mușetești și Arșeni va fi închis mâine. Măsura a fost luată, deoarece în zonă se desfășoară un concurs automobilistic.
„La data de 10 septembrie a.c., pe DC 3 C și DV 5, între localitățile *Mușetești și Arșeni* se va desfășura competiția de automobilism sportiv ,, Etapa a IV a de Viteză în Coasta” -Cupa Mușetești 2023.
Vă informăm ca acest tronson de drum va fi închis între orele 08:00-20:00.
Între manșele de concurs, în funcție de valorile de trafic, se va permite accesul persoanelor care locuiesc în satul Arșeni”, anunță IPJ Gorj.
ACTUALITATE
Hunedorean cu interdicție, depistat de jandarmi pe stadion

Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj anunțat că pe timpul asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal din cadrul Ligii a II-a desfășurat pe Stadionul ,,Constantina Diță” din municipiul Târgu-Jiu, dintre echipele ACS Viitorul Pandurii Tg-Jiu și CS Corvinul Hunedoara, jandarmii gorjeni au depistat un suporter în galeria oaspete care avea aplicată sancțiunea complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal.
Jandarmii au întocmit actele de constatare pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, pentru ,,Fapta unei persoane, căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau jocuri sportive, de a se afla în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicţia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.
ACTUALITATE
Invitațiile pentru Ziua Vârstnicilor s-au dat ca pâinea caldă

Invitațiile pentru persoanele din Târgu Jiu, care vor să participe la ”Ziua Vârstnicilor”, s-au dat ca pâinea caldă. Toate cele 3.000 de tichete au fost împărâțite într-o singură zi. Luni, autoritățile locale au început distribuirea loc, prin două puncte, unul în centrul municipiului, la stadion, iar cel de-al doilea, în strada Oltețului.
Participanții la evenimentele din 2 octombrie trebuie să aibă minim 65 de ani. Petrecerea va avea loc l un cunoscut local, de pe insulița Jiului.
ACTUALITATE
Urs lovit de trenul ce circula pe ruta Craiova-Târgu Jiu

La data 26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgu Jiu au fost sesizați telefonic, de un bărbat cu privire la faptul că a fost informat de mecanicul unui tren de persoane, care circula pe ruta Craiova-Târgu Jiu, ar fi surprins și lovit un animal aflat pe calea ferată.
Polițiștii deplasați la fața locului au găsit cadavrul unui urs între șinele de cale ferată.
La fața locului s-au prezentat reprezentanți ai A.J.V.P.S. Gorj, care au procedat la ridicarea animalului, acesta fiind transportat la D.S.V.S.A Gorj.