COMUNITATE
Deputatul Miruță apreciază sprijinul comunității din Aninoasa pentru bătrânii cărora le-a luat foc casa
Vizualizări 447
Drama familiei din Aninoasa care este sprijinită de un om cu suflet care a angrenat întreaga comunitate într-o acțiune umanitară de proporții l-a impresionat pe deputatul Radu Miruță, liderul USR Gorj.
Parlamentarul a scos în evidență necesitățile familiei defavorizate și necesarul de materiale necesare pentru că locuința celor doi bătrâni să poată fi funcțională. De asemenea, deputatul a subliniat faptul că icoanele din casa incendiată nu au ars și a transmis un reproș fața de autoritatea locală care nu a intervenit pentru susținerea acestei familii.
„La Aninoasa, in prag de iarnă, casa familiei Jianu a fost nimicită de flăcări acum 2-3 săptămâni. Acolo locuiau o bătrână de 86 de ani și fiul său de 65 de ani cu probleme medicale. Tudora Petre este omul cu suflet mare care a crezut ce nimeni nu credea: ca se pot reconstrui macar acoperisul și o camera pana la Crăciun/Revelion. Este localnicul care a iesit din starea de confort inainte de sarbatorile de iarna, a indurat frigul, a luat mistria în mana și a reusit sa angreneze o parte din localnici astfel incat lucrurile incep sa capete contur. I s-au alaturat multi oameni cu suflet mare, insa nevoile sunt multe. Oamenii acestia extraordinari sunt exemple ca exista speranța, ca oamenii de buna credinta pot pune în miscare și realiza mai multe lucruri decat toate autoritatile la un loc”, a transmis parlamentarul USR.

Pentru ca familia careia i se reconstruieste locuinta sa scape de stat sub cerul liber, pentru ca oamenii care pana acum s-au straduit din rasputeri sa reconstruiasca ceea ce focul a distrus, mai este nevoie de:
– panou fotovoltaic;
– 12 bucati tabla pentru acoperis;
– 20 ml tabla pentru laterale acoperis (coltare);
– 8 bucati capriori lemn 10x10cm;
– 2 bucati grinzi lemn 12x12cm;
– 1 cutie suruburi pentru lemn;
– 20 saci de adeziv Polifix;
– 10 mp faianta;
– 4 saci adeziv faianta;
– teracota soba;
– 2 paturi;
– orice suma de bani pentru a mai fi platiti muncitorii care nu pot face zilnic voluntariat;
– mancare meseriasi;
– orice considerati ca este functional și poate fi util intr-o constructie noua.
Tudora Petre poate fi contactat la numarul de telefon 0763536835.
ACTUALITATE
Sărbătoare la Telești! Târg de Sfânta Parascheva și artiști îndrăgiți la Hora Satului
Vizualizări 325
Comuna Telești se pregătește pentru zile de sărbătoare, cu tradiții, muzică populară și voie bună. Primăria Telești, condusă de primarul Romulus Bâldea, și Consiliul Local organizează la Șomănești Târgul anual „Sfânta Parascheva” și Hora Satului, două evenimente dedicate comunității și tuturor celor care vor să se bucure de sărbătorile de toamnă.
Pe 10 și 11 octombrie, Târgul anual „Sfânta Parascheva” îi așteaptă pe vizitatori în satul Șomănești, la biserică. Programul anunțat include o prezentare de cabaline, iar întâlnirea va fi un prilej pentru localnici și oaspeți să petreacă timp împreună, în atmosfera târgului de toamnă.
„Vă așteptăm cu drag la joc și voie bună!” este invitația transmisă de organizatori.
Sărbătoarea continuă pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Școala Primară Șomănești, unde va avea loc „Hora Satului de Sf. Paraschiva”. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va aduce în fața publicului un spectacol dedicat cântecului și jocului popular.
Pe scenă vor urca Roberta Crintea, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Adi Ologu și Larisa Cârlugea. Interpreții vor fi acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de dirijorul Florin Chirițoiu.
Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu, iar direcția artistică este asigurată de Claudia Torop.
Primarul Romulus Bâldea și administrația locală îi așteaptă pe locuitorii comunei și pe cei din împrejurimi la evenimentele de la Șomănești. Târgul din 10–11 octombrie și Hora Satului din 14 octombrie aduc împreună tradiția și bucuria revederii, într-o sărbătoare deschisă tuturor generațiilor.

COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 258
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.

You must be logged in to post a comment Login