Connect with us

EVENIMENTE

Consiliul Județean, în linie dreaptă pentru reabilitarea Spitalului Județean

Postat acum

on

Proiectul de reabilitare energetică a Spitalului Județean Târgu Jiu a intrat în linie dreaptă. Consiliul Județean a aprobat, azi, reactualizarea indicatorilor tehnico-economici. Este vorba de un proiect pe fonduri europene, în valoare totală de 21.162.108,70 lei, din care contribuția proprie totală a CJ Gorj este 3.781.939,53 lei. „Este un proiect care privește reabilitarea energetică a unei clădiri din patrimoniul Spitalului de Urgență Tg Jiu, cel de pe strada Tudor Vladimirescu, această reabilitare venind într-un spectru mai larg de măsuri, care vor fi luate pentru intervenție, de modernizare a infrastructurii medicale din județul Gorj”, a declarat Cristinel Rujan, vicepreședitele Consiliului Județean.

În cadrul acestui proiect, se urmărește: îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol), a șarpantelor și a învelitorilor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii, după caz; reabilitarea și modernizarea instalațiilor pentru prepararea și transportul agentului termic, apei calde menajere și racordarea la sistemele de încălzire centralizată, după caz; utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire și prepararea apei calde de consum (montarea unui sistem alcătuit din panouri solare și pompe de căldură); reabilitarea instalațiilor electrice, respectiv înlocuirea tablourilor de iluminat și de forță, înlocuirea grupului generator, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente și incandescente cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață; implementarea sistemelor de management energetic, având ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și monitorizarea consumurilor de energie; realizarea instalațiilor de avertizare și prevenire incendiu.

 

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

EVENIMENTE

Cioban din Runcu, fulgerat pe munte

Postat acum

on

De către

Incidentul s-a petrecut, ieri, pe un gol alpin în munții Vulcan. Omul avea 51 de ani și era din comună Runcu. Oile s-au întors singure la adăpost, fapt care a alertat colegii ciobanului. Corpul neînsuflețit a fost ridicat din munte de reprezentanții Salvamont Gorj.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

În arest, după ce a vrut să jefuiască un tânăr, pe stradă

Postat acum

on

De către

Un tânăr a fost reținut, după ce a încercat să jefuiască, pe stradă, un alt tânăr din Târgu Jiu. Polițiștii au găsit asupra celui acuzat, o armă albă. „Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către un tânăr de 20 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că, în timp ce se afla pe strada Victoriei, din aceeași localitate, a fost amenințat cu un cuțit de o persoană necunoscută, cu scopul de a-l deposeda de banii și bunurile aflate asupra sa. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe tânărul bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, găsind asupra sa un cuțit cu lama de aproximativ 18 cm, pe care l-au ridicat în vederea continuării cercetărilor. Față de tânărul bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, arat[ un comunicat emis de IPJ Gorj.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Video: Liber la super distracție, pe 15 iulie! Deep in the Park, cu DJ Adrian Eftimie, la Drăguțești

Postat acum

on

De către

Este imposibil să ratezi cel mai important eveniment al verii din județul Gorj! Adrian Eftimie, unul dintre cei mai cunoscuți DJ din România, prezent și la UNTOLD, vă va oferi un show de senzație vineri, 15 iulie, la Aventura Parc Drăguțești. Intrarea la acest eveniment unic este de 30 de lei!

După două veri pline de restricții, în sfârșit ne putem întâlni în număr cât mai mare într-o locație inedită, în aer liber. Asta, la Aventura Parc Drăguțești, spațiul de agrement punând la dispoziția tuturor celor dornici de o mega petrecere un spațiu generos de 7 hectare, completat cu peste 500 de locuri de parcare.

„Deep in the Park” este este noul trend în distracție, iar atmosfera fantastică va fi întreținută de artiști de talie națională. De altfel, alături de Adrian Eftimie vor evolua, pentru dumneavoastră, DJ Emil Safta& MC Tom Crîngureanu de la Kiss Fm și DJ Dumyx.

Numărul de persoane care și-au anunțat prezența la acest mega eveniment a depășit 400, la scurt timp după ce „Deep in the Park” a devenit viral pe rețelele de socializare.

 

 

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR