DEZVĂLUIRI LOCALE
Cine preia 20% din acțiunile statului la CEO

Sindicatele din CEO au început să intre în fibrilații legat de acțiunile pe care statul le va vinde până în 2026. Se vehiculează că în cursă ar fi tot actualii parteneri ai companiei pentru noile investiții sau un prestator de servicii mai cunoscut. Interesul pentru acțiunile CEO ar gravita în jurul stațiilor de conectare la sistemul energetic pe care compania le deține. Acestea sunt mai scumpe decât parcurile fotovoltaice pe care unii privați sau politicieni vor să le construiască în județul Gorj, chiar în vecinătatea activelor companiei energetice. Și aceștia ar fi interesați să intre în posesia acțiunilor respective.
Iată câteva fragmente dintr-o postare din 26 Ianuarie 2022, în care vă prezentam „CERTIFICATUL DE DECES al energiei pe cărbune”, așa-numitul Plan de Restructurare al CEO…Parte din acele precizări fiind recunoscute, pe la jumătatea lunii Iunie 2022, de fostul membru în Consiliul de Supraveghere, Gabriel Giorgi, respectiv de fostul Manager al companiei, Daniel Burlan! Că „marii liberi de sindicat” încep abia acum să se agite… este doar un mic circ…Că agitarea acestora privește doar înființarea unei „Subsidiare pe cărbune”… este o „strategie”… pentru a lăsa loc și de alte „bătălii” pentru angajații companiei… Oamenii sunt luptători, ce naiba…Din păcate, viitorul va fi mult mai sumbru…După cum vedeți, STATUL ROMÂN, este obligat să vândă, până în 2026, cel puțin 20% din acțiunile deținute în viitorul „HOLDING”!!!! Crede careva dintre dumneavoastră că vor fi vândute acțiunile la „SUBSIDIARA PE CĂRBUNE”, cel mai probabil Minprest????? Eu mă îndoiesc…”, conform lui Vasile Tivig, sindicalist la Complexul Energetic Oltenia.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Decizia magistraților în legătură cu bărbatul care se plimba prin centrul Târgu Jiului cu o cagulă pe față, haine de camuflaj și pistol din plastic la brâu

Judecătorii au hotărât: Bărbatul care se plimba prin Târgu Jiu, echipat cu o cagulă pe față, haine de camuflaj și pistol din plastic la brâu, rămâne în arest, sub acuzația de tentativă la tâlhărie.
Magistrații Tribunalului Gorj au constatat că măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Marin Boboc, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie calificată, este legală și temeinică. Trebuie spus că, pe 30 august a.c., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul judecătoriei Târgu Jiu, a decis arestarea bărbatului pentru 30 de zile. Judecătorii de la Tribunalul Gorj au respins, luni, cererile lui Boboc de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau control judiciar, ca neîntemeiate.
Marin Boboc a semănat panică printre trecătorii care l-au văzut, pe 20 august a.c., prin centrul municipiului Tg-Jiu, cu o cagulă pe față, haine de camuflaj și pistol la brâu. Bărbatul a fost identificat de polițiștii locali, în zona Pieței Centrale, după ce fotografii cu acesta au apărut în presă și pe rețelele de socializare. Acesta nu mai avea asupra sa pistolul. Polițiștii locali au stabilit că era vorba de un pistol de jucărie, pe care bărbatul îl vânduse. Boboc a fost amendat cu 500 de lei pentru injurii aduse trecătorilor.
Peste doar câteva zile de la acel incident, polițiștii locali l-au prins în flagrant pe Marin Boboc în timp ce încerca să smulgă poșeta unei femei în vârstă de 68 de ani. Era ora 5,30 dimineața și nu era nimeni pe trotuarul de pe Bulevardul Republicii, din zona Comisariatului Militar Județean. Boboc a fost încătușat și dus la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu, ulterior fiind reținut și, mai apoi arestat.
Femeia aflată în stare de șoc a suferit atac de panică și acuza dureri acute la nivelul șoldului, așa că a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La acea dată, Boboc se afla sub control judiciar și era cercetat pentru infracţiuni de lovire, violenţe şi furt. Șirul acuzațiilor este completat acum și de o tentativă de tâlhărie.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Schimbare la Primăria Târgu Jiu: Jianu, promovat în locul lui Nodea!

Grigore Jianu nu mai este secretarul Primăriei Târgu Jiu, după sentința definitivă a instanței de la București în procesul cu CNSAS. Acesta a fost promovat însă de către primarul municipiului Târgu Jiu în postul de administrator public al UAT-ului.
Postul era liber de un an, după ce a fost eliberat de către Ramona Nodea în septembrie anul trecut. Jianu nu mai putea ocupa funcția de secretar de primărie.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Incredibil! Capcane din cuie instalate într-o pădure din Gorj

Pericol de rănire gravă într-o pădure din Gorj. La Arcani, persoane necunoscute au montat capcane din cuie. Acestea îi pot pune în pericol pe cei care fac drumeții în zonă. Un tânăr a ajuns în zonă și a reușit să mai elimine din cuie.
„Mare grijă în pădurea din localitatea Arcani. Pe drumurile forestiere de acces au fost „montate cuie”. Zona este cunoscută culegătorilor de ciuperci și persoanelor care preferă plimbările în natură. Nu există nicio pancartă care să anunțe astfel de capcane sau care să interzică accesul în pădure. Singurele elemente de informaee existente sunt cele care îndeamnă la păstrarea curățeniei în pădure. Atât! Domnii care montează astfel de capcane ar trebui să fie interesați de prinderea/depistarea celor care aruncă gunoaie in padure și, mai ales, de montarea elementelor de avertizare la intrarea în pădure. Mă gândesc la faptul că o familie poate merge in pădure, la plimbare, pe acel drum forestier, cu un copilaș de 4-5 ani care, în timp ce aleargă și se bucură de natură, poate cădea peste astfel de cuie. Cine ar răspunde pentru o astfel de nenorocire? De asemenea, mă întreb dacă animalele sălbatice nu sunt afectate de astfel de practici?! Rușine celor care nu se gândesc la ce nenorociri se pot întâmpla din cauza unor astfel de practici.”, conform lui Flavius Marcău.