POLITICĂ
Caravană medicală, în Gorj. Ce analize se fac

O caravană medicală va poposi, timp de o săptămână, în județul Gorj, în perioada 13-18 noiembrie. Aceasta a fost anunțată de reprezentantii AUR Gorj, care spun că, deși formațiunea este acuzată că își face campanie electorală, nevoia oamenilor din mediul rural, pentru analize medicale, este una reală. ”Primul centru va fi luni și marți, în localitatea Izvoarele, după aceea, miercuri și joi, în Mătăsari, iar vineri și sâmbătă, în Bengești Ciocadia. În toate zonele, vor fi puse la dispoziție mijloace de transport. Analizele sunt complexe, pe medicină generală, ecografie, oftalmologie, stomatologie și analize de sânge”, au spus reprezentanții formațiunii.
POLITICĂ
Drapelul României, lung de o sută de metri, desfășurat de liberali la Târgu Jiu, Rovinari și Motru

Un drapel național al României, lung de 100 de metri, a fost desfășurat de liberalii gorjeni în Parcul Central din Târgu Jiu, pe Calea Eroilor și în Parcul Coloanei, celebrând Ziua Națională.
Același drapel a ajuns și la Motru și la Rovinari.
POLITICĂ
Un lider PNL și-a dat demisia și a făcut un partid nou

Fostul vicepreședinte PNL, Ben-Oni Ardelean, a format un nou partid. Deputatul din județul Hunedoara a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, că părăsește Partidul Național Liberal, pentru un nou proiect politic, o platformă conservatoare. Presa centrală a anunțat, pe surse, că denumirea noii formațiuni, cu care ex-liderul liberal vrea să intre în campania electorală de anul viitor, este PACE.
În PNL există, în ultima perioadă, tot mai mulți membri nemulțumiți de modul în care este gestionat partidul de actuala conducere. Din filialele din țară au fost anunțate sute de plecări ale membrilor, printre care numeroși primari.
POLITICĂ
Deputat de Gorj, protest împotriva violenței asupra femeilor

Deputatul de Gorj, Claudiu Manta, a îmbrăcat, azi, un tricou cu mesaj împotriva violenței asupra femeilor. Parlamentarul PSD a mers în plenul Parlamentului cu un tricou negru, pe care scria ”Stop violenței împotriva femeilor” și care afișa numărul de telefon, la care victimele violenței domestice pot să sune. ”Statisticile arată că, la fiecare 12 minute, o persoană este victima violenței, iar cele mai multe dintre victime, 66%, sunt femei. Alături de colegii mei din PSD, am tras un semnal de alarmă, legat de această situație, în plenul Parlamentului. Combaterea violenței, că este fizică, de limbaj sau de orice altă natură, este o obligație a autorităților din fiecare stat civilizat. PSD rămâne un susținător al protejării victimelor și persoanelor vulnerabile. Avem obligație, legală și morală, să ajutăm aceste persoane și să le învățăm să-și ceară drepturile”, a transmis deputatul Claudiu Manta.