POLITICĂ
Câlnic: Senatorul Iordache, la acțiunea umanitară „Dar din dar se face rai”

Senatorul liberal Ion Iordache a fost, astăzi, alături de primarul comunei Câlnic, Dumitru Vulpe, la un eveniment caritabil organizat de directorul școlii gimnaziale Câlnic, Florentina Stoenoiu, în cadrul proiectului „Dar din dar se face rai”.
Zeci de elevi din școlile din Câlnic, Plopșoru, Urdari, Godinești, Glogova, Alimpești, Telești și Drăgotești au confecționat mărțișoare pentru un caz umanitar.
Elevii au organizat și o paradă a costumelor confecționate de ei din materiale reciclabile.
„I-am felicitat pe cei mici pentru frumoasa lecție de altruism și le-am spus că le voi fi alături și în proiectele viitoare!”, a transmis parlamentarul liberal de Gorj.
POLITICĂ
Schimbări în echipa de conducere a PER Gorj

În cadrul ședinței extraordinare a BPJ a Partidului Ecologist Român Gorj de astăzi s-au făcut unele schimbări la nivel de conducere județeană, astfel:
-Cu unanimitate de voturi, Gigel Gheorghe Capotă a fost promovat din funcția de Vicepreședinte în cea Prim-vicepreședinte.
-Cu unanimitate de voturi, Alina Nasaramba a fost promovată în funcția de Președinte al Organizației județene de Femei.
-Grigoroiu Tiberiu care este și Președinte al Organizației Municipiului Târgu Jiu a fost propus și ales Secretar general adjunct al PER Gorj.
-Cristina Ciobotaru a fost numita Președinte al Organizației de Femei Municipale Târgu Jiu.
– Vicepreședintele Fumureanu Gelu Ștefan, care este momentan propunerea organizației pentru candidatura la funcția de Primar al Municipiului Târgu Jiu a primit sarcina de a pregăti un proiect de candidatură și de a-și crea o echipă până la data de 30 Iulie acc, pentru că pe dată de 15 August 2023 se va face lansarea oficială a candidatului PER Gorj la primăria Municipiului Târgu Jiu.
-S-a decis pregătirea listelor de candidați în 23 de localități din 54 unde momentan PER Gorj are organizații.
POLITICĂ
PUSL, din care face parte Lavinia Șandru, are lider validat la Gorj

PUSL a anunţat noi candidaţi pentru 2024 şi a validat mai mulţi lideri locali. Partidul Umanist Social Liberal, în şedinţa Biroului Executiv de vineri, a prezentat noi candidaţi pentru 2024, care şi-au asumat, cu demnitate, onoare şi curaj, să lupte în fiefurile partidelor mari.
Picu Apostol Roman va candida la Galaţi, Dan Păun la Brăila, Dănuţ Barchizeanu la Buzău, respectiv Ionel Gae la Slobozia.
Membrii BEX au validat şi noi lideri locali, respectiv Raluca Bugnar în Hunedoara, Cătălin George Ciobanu în Mureş, Mircea Florescu în Gorj şi Bogdan Pintileasa în Bucureşti, la Sectorul 6.
Atât candidaţii propuşi, cât şi noii lideri locali au principala trăsătură a liderilor de la centru – Curajul. Au curajul de a se bate pentru lucrurile care contează pentru România, aşa cum sunt intrarea în Schengen sau acordarea respectului cuvenit Deltei Dunării, două dintre temele actuale pentru care luptă umaniştii.
POLITICĂ
Primarul din Turcinești s-a înscris în PSD

Primarul Dumitru Modrea, de la Turcinești (PNL), s-a înscris în PSD. Mutarea a fost anunțată de liderul PSD Gorj, Mihai Weber, pe pagina de socializare.