EVENIMENTE
Bumbești Jiu: Bărbatul care și-a lovit prietenul cu un topor, băgat 24 de ore după gratii
Vizualizări 1.250
La data de 21 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbesti Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de către un bărbat, de 55 de ani, din localitate, cu privire la faptul că ar fi fost lovit cu un obiect contondent, de către un alt bărbat, de 65 de ani, din comuna Prigoria, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce aceștia se aflau la locuința comună, din orașul Bumbesti Jiu.
Dupa cercetările efectuate, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au reținut pe bărbatul de 65 de ani, pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
În baza probatoriului administrat în cauză și având in vedere mecanismul de producere a faptei, cauza înregistrată inițial pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe a fost declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de omor calificat.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 86
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 626
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.


You must be logged in to post a comment Login