EDUCAȚIE
Biserica de Lemn din Gureni, restaurată de Fundația Valea Bistriței
Vizualizări 751
𝐅𝐮𝐧𝐝𝐚ț𝐢𝐚 „𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐁𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢ț𝐞𝐢” își 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐬ă 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐚𝐮𝐫𝐞𝐳𝐞 𝐁𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚 𝐝𝐞 𝐋𝐞𝐦𝐧 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐆𝐮𝐫𝐞𝐧𝐢.
„Duminică, colega noastră Adriana s-a aflat la Biserica de Lemn din satul Gureni, alături de Asociația „Inima Olteniei” și de Asociația „Inimi Înlemnite”. De altfel, Asociația „Inima Olteniei” implementează proiectul Ambulanța pentru Monumente în zona Oltenia Vest. Pentru început vom realiza o documentare amplă asupra anului de construcție, pictura interioară, elementele și arhitectura bisericii, cât și despre depozitarea icoanelor”, anunță fundația din Gorj.

Președinta Asociației „Inima Olteniei”, Liana Carina, a precizat că se află zilele acestea în Gorj, pentru a realiza o cercetare a bisericilor de lemn de pe Valea Motrului. Aceștia vor reveni la vară în satul Gureni, pentru o mai bună documentare, această biserică dorind a fii inclusă într-un proiect denumit: „Biserici Înlemnite”.

Echipa a fost foarte încântată de arhitectura bisericii, micile detalii care au fost păstrate nealterate și elementele unice care nu se mai regăsesc la alte biserici. „Facem apel la locuitorii satului Gureni și vă adresăm rugămintea să ne furnizați orice date privind construcția acestei biserici, pentru a realiza o documentație cât mai relevantă”, spun reprezentanții Fundației Valea Bistriței.
EDUCAȚIE
Fără cursuri pe 5 octombrie. Elevii și profesorii se întorc la școală marți
Vizualizări 722
Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar nu vor avea cursuri luni, 5 octombrie 2026, când este sărbătorită Ziua Internațională a Educației.
Astfel, după cursurile de vineri, 2 octombrie, elevii vor reveni la școală marți, 6 octombrie. Ziua de 5 octombrie este nelucrătoare pentru întregul sistem de învățământ preuniversitar, respectiv grădinițe, școli și licee.
Potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 3.194/2026, în această zi nu se organizează cursuri. Prevederea este inclusă și în contractul colectiv de muncă din învățământ, care stabilește 5 octombrie ca zi liberă pentru angajații din sistem.
Ziua Internațională a Educației, cunoscută și ca World Teachers’ Day, este sărbătorită anual pe 5 octombrie și a fost instituită de UNESCO în 1994.
Cum arată anul școlar 2026-2027
Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module. Prima vacanță este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026, iar vacanța de iarnă va fi între 23 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027.
Vacanța de primăvară este programată între 24 aprilie și 4 mai 2027, iar cursurile se încheie pe 18 iunie 2027. Vacanța de vară începe pe 19 iunie.
EDUCAȚIE
Ziua Europeană a Limbilor Străine, sărbătorită la Liceul Tehnologic Baia de Fier
Vizualizări 622
Ziua Europeană a Limbilor Străine a fost marcată, astăzi la Liceul Tehnologic Baia de Fier prin activități educative și creative, pregătite de elevi și profesori.
Cu această ocazie, elevii au avut parte de o zi dedicată limbilor străine, culturilor europene și importanței comunicării. Activitățile le-au oferit posibilitatea să descopere lucruri noi despre alte țări și tradiții și să înțeleagă mai bine rolul pe care îl are cunoașterea unei limbi străine în apropierea dintre oameni. Au fost creativi și entuziaști, transformat astfel această zi într-o experiență de învățare diferită de activitățile obișnuite de la clasă.


You must be logged in to post a comment Login