COMUNITATE
Bilanțul făcut după cutremur
Vizualizări 897
În urma cutremurului produs marți, în județul Gorj, dispeceratul ISU a primit peste 100 de apeluri din partea cetățenilor, fiind semnalate fisuri apărute la clădiri sau elemente de construcție de la fațadele clădirilor care s-au desprins sau care au fost afectate și puneau în pericol pietonii.
La sediul ISU Gorj, imediat după producerea seismului, a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției pentru gestionarea eficientă a misiunilor din teren.
Totodată, a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, stabilindu-se comisii mixte care să meargă în teren și să verifice aspectele semnalate prin apelurile primite, precum și gradul de afectare al clădirilor. „Până în acest moment, în urma evaluărilor vizuale efectuate de către comisiile mixte deplasate în teren, nu au fost identificate probleme majore la blocurile de locuit, nefiind observate elemente afectate ale structurilor de rezistență ale clădirilor, iar acolo unde s-au constatat pericole din cauza anumitor elemente desprinse de la fațadele clădirilor acestea fie au fost îndepărtate de către echipajele de intervenție, fie zonele care prezintă pericole pentru pietoni au fost balizate și marcate corespunzător.
În ceea ce privește verificarea clădirilor individuale cu destinația casă de locuit s-au constatat în mare parte coșuri de fum fie afectate, fie care s-au prăbușit. Totodată, la o casă din municipiul Tg-Jiu o parte din calcanul de la acoperiș s-a desprins. Nu s-au identificat vizual elemente ale structurii de rezistență afectate.
În ceea ce privește unitățile spitalicești de la nivelul județului, la Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu, sediul situat pe strada A.I. Cuza, nr.1 (Pasarelă) s-a intervenit pentru îndepărtarea unui coș de fum avariat și care reprezenta un eventual pericol. Nu s-au identificat vizual elemente ale structurii de rezistență afectate.
La spațiile comerciale nu s-au identificat vizual elemente ale structurii de rezistență afectate.
La lăcașele de cult la care au fost semnalate probleme până în acest moment, în urma verificărilor din teren s-au constatat următoarele:
– La Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel situată pe strada Calea Eroilor din municipiul Tg-Jiu a fost afectată structura de rezistență a celor două turle dinspre fațada principală;
– La Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena – zona Parâng din municipiul Tg-Jiu în urma evaluării vizuale s-au constatat elemente ale structurii de rezistență afectate.
Pentru siguranța cetățenilor s-a luat decizia restricționării accesului în aceste clădiri și efectuarea unor expertize tehnice privind rezistența și stabilitatea.
În ceea ce privește sediile în care își desfășoară activitatea instituțiile publice, pentru siguranța cetățenilor s-a restricționat accesul publicului în Palatul Administrativ (Instituția Prefectului- Județul Gorj și Consiliul Județean Gorj, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Gorj și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj) , Sediul Directiei de Evidență a Persoanelor Tg-Jiu și Sediul Primăriei municipiului Tg-Jiu, urmând ca programul de lucru cu publicul să fie comunicat de către reprezentanții fiecărei instituții.
În ceea ce privește unitățile școlare, având în vedere că în acest moment elevii sunt în vacanță, verificările vor începe de mâine, în acest moment prioritară pentru noi fiind verificarea clădirilor care sunt frecventate de utilizatori.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției își continuă activitatea și monitorizează permanent situația din teren, urmând ca toate solicitările venite din partea cetățenilor să fie analizate și soluționate în cel mai scurt timp.
CJCCI Gorj
ACTUALITATE
Sărbătoare la Telești! Târg de Sfânta Parascheva și artiști îndrăgiți la Hora Satului
Vizualizări 186
Comuna Telești se pregătește pentru zile de sărbătoare, cu tradiții, muzică populară și voie bună. Primăria Telești, condusă de primarul Romulus Bâldea, și Consiliul Local organizează la Șomănești Târgul anual „Sfânta Parascheva” și Hora Satului, două evenimente dedicate comunității și tuturor celor care vor să se bucure de sărbătorile de toamnă.
Pe 10 și 11 octombrie, Târgul anual „Sfânta Parascheva” îi așteaptă pe vizitatori în satul Șomănești, la biserică. Programul anunțat include o prezentare de cabaline, iar întâlnirea va fi un prilej pentru localnici și oaspeți să petreacă timp împreună, în atmosfera târgului de toamnă.
„Vă așteptăm cu drag la joc și voie bună!” este invitația transmisă de organizatori.
Sărbătoarea continuă pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Școala Primară Șomănești, unde va avea loc „Hora Satului de Sf. Paraschiva”. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va aduce în fața publicului un spectacol dedicat cântecului și jocului popular.
Pe scenă vor urca Roberta Crintea, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Adi Ologu și Larisa Cârlugea. Interpreții vor fi acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de dirijorul Florin Chirițoiu.
Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu, iar direcția artistică este asigurată de Claudia Torop.
Primarul Romulus Bâldea și administrația locală îi așteaptă pe locuitorii comunei și pe cei din împrejurimi la evenimentele de la Șomănești. Târgul din 10–11 octombrie și Hora Satului din 14 octombrie aduc împreună tradiția și bucuria revederii, într-o sărbătoare deschisă tuturor generațiilor.

COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 214
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.

You must be logged in to post a comment Login