EVENIMENTE
Bătaie cu parul, pentru o palmă de teren
Vizualizări 979
Doi bărbați, care se ceartă de mai multă vreme, pentru o palmă de teren, au ajuns să fie despărțiți de polițiști. Cei doi s-au luat la ceartă, iar aceasta a degenerate în bătaie. Unul dintre ei, în vârstă de 45 de ani, a fost lovit cu un par, de vecinul de 30 de ani. “Din primele cercetări efectuate de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce apelantul se afla pe DJ 674C, în apropierea locuinței sale, un bărbat de 30 de ani, din comuna Fărcășești, care deține o proprietate în comuna Telești, ar fi exercitat acte de violență asupra sa, cu un obiect contondent din lemn, în urma unui conflict mai vechi, legat de grănițuirea proprietăților. Persoana vătămată nu a dorit să fie transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 234
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 637
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.


You must be logged in to post a comment Login