SOCIAL
Apel la solidaritate, pentru un fost miner
Vizualizări 1.530
Un fost angajat al Carierei Jilț trece prin clipe grele, după o intervenție chirurgicală. Colegii lui Eugen Oprea au facut apel, pe rețelele de socializare, pentru donatori de sânge. Bărbatul a fost diagnosticat cu hemoragie internă, operat, iar acum are mare nevoie de sânge. “Azi, am aflat despre situația în care se afla fostul coleg Oprea Eugen, Jan cum îi spuneam, fost coleg la Investiții EMC Jilt, șef mecanic în Jilt Sud. A fost operat sâmbăta la spitalul de pe Tudor, având hemoragie interna, acum fiind la secția ATI, în același spital. Este nevoie pentru mâine de donatori grupa O1, RH negativ, vârsta maxim 52 de ani, la Centrul de transfuzii Târgu Jiu”, a fost apelul făcut de unul dintre colegii fostului miner.
SOCIAL
Se cere sprijin pentru familia de septuagenari din Schela rămasă fără casă în urma unui incendiu
Vizualizări 209
Primarul comunei Schela, Gabriel Deteșan, a făcut un apel public pentru ajutorarea familiei de septuagenari din localitate care, de ziua vârstnicilor, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu! Cetățenii din localitate, în special, sunt rugați să doneze bani pentru refacerea locuinței celor doi soți cu posibilități financiare reduse. Banii pentru cei doi bătrâni vor fi colectați la sediul primăriei.
Incendiul care a ars în totalitate casa lui Virgilică Malcomiși a luat foc ieri după amiază în comuna Schela! Pompierii au intervenit de urgență, dar pe strada Grui, din satul Schela, erau deja cetățeni care au încercat să ajute, dar și primarul comunei, Gabriel Deteșan.
Locuința lui Virgilică Malcomiși ar fi luat foc de la un cuib de viespi pe care proprietarul ar fi încercat să îl distrugă folosind o flacără aprinsă. Bărbatul a primit îngrijiri în ambulanța ajunsă la fața locului!
SOCIAL
Ciobanul dat dispărut la Rânca era la Casa Iris în Târgu Jiu
Vizualizări 966
Ciobanul dispărut la Rânca a fost găsit de polițiști! La data de 17 septembrie 2026, ora 00.40, Bănicioiu Constantin Alin, de 45 de ani, din comuna Stejari, a fost identificat de polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, în zona Gării Centrale Târgu Jiu. În perioada în care a fost plecat, a declarat faptul că nu a fost victimă sau autorul vreunei infracțiuni, și a fost cazat în Centrul de Primire a Persoanelor fără Adăpost „Casa Iris” Târgu Jiu. S-a dispus revocarea urmăririi la nivel național.

You must be logged in to post a comment Login