ANUNȚURI
Anunț Apa Regio

ANUNȚURI
Intersecția dintre străzile 9 Mai și 23 August se transformă în sens giratoriu

Vizualizări
Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță cetățenii că intersecția dintre străzile 9 Mai și 23 August se transformă în sens giratoriu, începând din dimineața zilei de 9 mai, ora 05:00.
În această noapte, se vor monta semnele de circulație, în așa fel încât circulația să se desfășoare în cele mai bune condiții.
ACTUALITATE
Însoțitorii persoanelor cu handicap primesc banii pentru voucherele de vacanță. Anunțul a fost făcut de primar

Vizualizări
Cetățenii din Tismana, însoțitori ai persoanelor cu handicap, urmează să primească banii pentru voucherele de vacanță. Primarul a anunțat pe o rețea de socializare că plata a fost făcută, iar banii urmează să ajungă pe cardurile beneficiarilor.
„Bună ziua, dragi tismăneni! Foarte important! Revin la dumneavoastră cu o nouă postare foarte importantă și urgentă. În cursul zilei de ieri am făcut plata pentru voucherele de vacanță ale însoțitorilor persoanelor cu handicap, astăzi sau cel târziu luni, banii vor întra pe cardurile dumneavoastră personale, o sumă de aproximativ 1.300.000 (lei vechi), pentru 86 de persoane beneficiare. Doamne ajută!”, a transmis Narcis Remetea, primarul din Tismana.
You must be logged in to post a comment Login