EVENIMENTE
Angajată a DGASPC Gorj, BĂTUTĂ la serviciu! Poliția a deschis dosar penal!
Vizualizări 1.093

O angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a fost bătută, la începutul acestei luni, chiar la locul de muncă, într-un apartament de tip familial destinat protecției rezidențiale a copiilor, de către un tânăr, asistat social.
După ce a scăpat din mâinile agresorului, femeia a chemat ambulanța și a avut nevoie de câteva zile de îngrijiri medicale în Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu.
Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a deschis dosar penal și îl cercetează pe agresor sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, însă DGASPC Gorj nu a comunicat nici un cuvânt despre incident.
Un episod de o violență extremă a avut loc, vineri, 2 octombrie a.c., într-unul din apartamentele de tip familial destinate protecției rezidențiale a copiilor pe care DGASPC le deține în Tg-Jiu.
Un tânăr, în vârstă de 16 ani, beneficiar al serviciilor sociale, care locuia în acel apartament, a lovit-o cu pumnul pe o educatoare, angajată a DGASPC, care efectua serviciul în acel apartament.
Femeia și-a revenit cu greu după lovitura primită și a reușit să sune la 112. Potrivit unor surse, salariata a fost transportată la spital și a avut nevoie de câteva zile de îngrijiri medicale, iar în prezent se află în concediu medical și încă e șocată de cele întâmplate.
Între timp, Poliția a deschis dosar penal pe numele agresorului.
”La data de 2 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de către o femeie, de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că a fost agresată de către un tânăr, de 16 ani, din municipiul Târgu-Jiu. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj.
Trebuie spus că, la nivelul DGASPC Gorj s-a impus să nu se comunice date despre acest incident, iar conducerea instituției nu a oferit nicio informație nici despre angajata bătută și nici despre măsurile luate cu agresorul.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 485
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 441
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

You must be logged in to post a comment Login