EVENIMENTE
Amenzi de peste 370.000 de lei, date de polițiștii gorjeni în minivacanță

Vizualizări
În perioada 1-4 iunie, polițiștii gorjeni au aplicat peste 900 de amenzi, în valoare de 370.000 de lei.
Polițiștii din județul Gorj au intervenit la 374 de evenimente, dintre care 243 au fost semnalate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. ”Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 930 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depășind de 370.000 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 106 de permise de conducere”, au transmis polițiștii gorjeni.
90 de permise de conducere au fost reținute pentru depășirea limitei legale de viteză. De asemenea, au fost retrase și 22 de certificate de înmatriculare.
EVENIMENTE
Mandat de arestare preventivă pentru un bărbat din Bustuchin

Vizualizări
La data de 13 mai 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Ordine Publică, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în baza unor informații obținute, au procedat la identificarea unui bărbat, de 26 de ani, din Bustuchin, persoană față de care la data de 17.04.2025 a fost emis un mandat de arestare preventivă.
Față de persoana în cauză s-a dispus măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile de protecție dispuse prin ordinul de protecție.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
EVENIMENTE
Un șofer a murit după ce i s-a făcut rău la volan. A pierdut controlul și a intrat cu mașina în șanț

Vizualizări
Accident pe strada Calea București, din Râmnicu Vâlcea. Un şofer, în vârstă de 75 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a pierdut controlul volanului şi a căzut într-un şanţ. Bărbatului i s-ar fi făcut rău la volan.
,,Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 75 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul părăsind partea carosabilă și intrând în șanț. Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat, din păcate, decesul conducătorului auto.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Din primele date, cauza cea mai probabilă a pierderii controlului asupra direcției de deplasare ar putea fi o afecțiune medicală survenită în timpul condusului. Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei”, a transmis IPJ Vâlcea.
You must be logged in to post a comment Login