Connect with us

ACTUALITATE

Accident cu o victimă încarcerată, la ieșire din Scoarța! Tânăra de 24 de ani, la spital

Postat acum

on

Un eveniment rutier cu o victimă a avut loc, în urmă cu scurt timp, la ieșirea din Scoarța spre Vîlcea. O persoană este încarcerată în mașina care a intrat într-un arbore de pe marginea drumului. Autoturismul a ieșit din decor. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, salvare și poliție.

La data de 15.08.2021, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tg-Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, despre faptul ca pe DN 67 Scoarța, a avut loc un eveniment rutier cu victime. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului a reiesit faptul ca un barbat de 65 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Scoarța, din direcția municipiul Tg-Jiu către comuna Bengești-Ciocadia, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a acroșat un arbore aflat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 24 de ani, pasageră în autoturism pe scaunul din dreapta față, care a fost transportată la spital, pentru investigații medicale.

Conducătorul auto implicat in eveniment a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ACTUALITATE

Utilaj care transportă victimele în munte

Postat acum

on

De către

Salvamontiștii gorjeni au intrat în posesia unui utilaj de intervenție în munte, care poate transporta victimele pe teren accidentat. Noul echipament va fi folosit atât la căratul echipamentelor, cât și al persoanelor rănite, cu tot cu targă. În ultima perioadă, salvamontiștii au fost dotați cu echipamente și tehnici moderne, care ajută la căutarea victimelor sau a persoanelor dispărute. Serviciul de la Târgu Jiu dispune de o dronă subacvatică, pentru căutarea victimelor înecate.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

A exercitat acte de violență asupra unui membru al familiei! A fost eliberat de Judecătoria Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Radulescu Dumitru, deținut al Penitenciarului Târgu Jiu, condamnat în 2021 de o instanță a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pentru violență în familie, la 1 an și patru luni de închisoare cu executare și încă șase luni pentru distrugere, a fost eliberat condiționat de o instanță a Judecătoriei din municipiu. Acesta a ajuns după gratii pentru că era recidivist. A executat însă doar o parte din pedeapsa pusă în aplicare în acest an prin ordinul Nr.530/2022 asta deoarece comisia pentru liberare condiționată din Penitenciarul Târgu Jiu a decis că acesta poate fi pus în libertate.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

O absolventă de Drept din Gorj, care și-a finalizat studiile cu media 9.70, caută de șase luni un loc de muncă

Postat acum

on

De către

Adela Maria Drăghescu, o tânără absolventă a Facultății de Drept, a postat pe rețelele de socializare în urmă cu șase luni că își caută de muncă, în Târgu Jiu. Tânăra explica atunci că are studii, nu și experiență dar nu se teme de muncă. Mai multe persoane i-au indicat un serviciu plătit cu aproape 3000 de lei lunar la o casă de pariuri, un job de broker de asigurări ori de casieră la o casa de schimb valutar. Tabăra a ales până a cules, cert este că recent a revenit cu anunțul de angajare astfel:

Absolventă a facultății de Drept (medie generală 9,86; medie absolvire 9,70) și masterat în Drept (media 10); modul 1 si modul 2, cu examen de titularizare în învățământ absolvit, caut loc de muncă, preferabil începând după data de 25 august. Sunt conștientă că nu voi găsi un loc de muncă pe măsura studiilor terminate dar conform principiului nici o muncă nu este rușinoasă atâta timp cât obții un ban cinstit, consider că totul are un început și nimeni nu s-a născut direct în fruntea piramidei ( excepție cei cu bani și relații ). Menționez faptul că nu am experiență dar am dorință și voință de a învăța indiferent care ar fi domeniul, singura pretenție ar fi respectul reciproc dintre angajat și angajator și înțelegere reciprocă. Precizez, faptul că momentan sunt în șomaj în urma finalizării studiilor masterale”.

Cei care i-au văzut noul anunț au fost mai mult decât binevoitori și i-au indicat tinerei locuri de muncă în mai multe domenii. Unii i-au transmis chiar că are prea multă pregătire și că nu îi pot oferi decât ceva pe studii medii.

În situația Adelei sunt însă numeroși absolvenți ai facultăților din Gorj și numai. În lipsa oportunităților, tinerii absolvenți aleg însă să plece din județ pentru orașe mari în care oferta de locuri de muncă este mult mai generoasă.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR