Connect with us

ACTUALITATE

A vrut să se autoincendieze în Piața Prefecturii

Postat acum

on

0 Shares

Cîrstea Eduard Valentin din Târgu Jiu, fost salariat al unei firme de pază, rămas șomer cu nici două săptămâni în urmă, s-a prezentat în fața Prefecturii Gorj cu intenția de a-și da foc. Acesta avea într-o plasă o sticlă de benzină și o brichetă. Protestatarul a fost invitat la discuții de către prefect. În Piață Prefecturii se află polițiști, pompieri și jandarmi.

0 Shares
Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

Zilele municipiului Târgu Jiu 2024 – Program complet

Postat acum

on

De către

„Am definitivat programul pentru ZILELE MUNICIPIULUI TÂRGU JIU!
Este un complex de evenimente ce se vor desfășura în perioada 19-26 mai și care se adresează tuturor vârstelor. Procesiunea religioasă închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii Municipiului Târgu Jiu, rămâne cap de afiș și va avea loc în data de 20 mai, începând cu ora 20:30.
Nume mari ale muzicii românești vor urca pe scenă și vom avea numeroase evenimente culturale și sportive. Iată programul oficial:
19 mai – Campanie Conștientizare Moto,
– ora 14:00, loc de desfășurare: Piața Prefecturii;
20 mai – Procesiune religioasă închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii Municipiului Târgu Jiu,
– orele 20:30-21:30, loc de desfășurare: Centrul Municipiului Târgu Jiu;
21 mai – Ziua Poliției Locale;
21 mai – Miss Târgu Jiu și spectacol de muzică ușoară susținut de ANDIA,
– orele 19:00 – 23:00, loc de desfășurare: Piața Prefecturii;
22 mai – Ședința Festivă a Consiliului Local Târgu Jiu. Vor fi premiați olimpicii din Târgu Jiu și se vor înmâna titlurile de cetățean de onoare,
– ora 12:00, loc de desfășurare: Amfiteatrul Universității Constantin Brâncuși;
22 mai – Spectacol de muzică populară susținut de NELU BIȚINĂ cu Orchestra Moldovlaska și invitații: Niculina Stoican, Victorița Lăcătușu, Elisabeta Vasile, Ilie Dură, Nicu Novac, Simona Dinescu și Cristina Turcu Preda,
– orele 20:00 – 23:00, loc de desfășurare: Piața Prefecturii;
23 mai – „Minte sănătoasă în corp sănătos” – proiect organizat în parteneriat cu Școala Gimnazială Constantin Brâncuși,
loc de desfășurare: Stadionul Municipal;
23 mai – Parada Liceelor, Flash Mob și spectacol susținut de KILLA FONIC,
– orele 19:00 – 23:00, loc de desfășurare: Piața Prefecturii;
24 mai – Festivalul Național de Muzică Ușoară, Muzică Folk, Creație Literară (română, engleză, franceză), Arte Plastice, Ecologice și Informatică „Coloana Infinitului” – realizat în colaborare cu Palatul Copiilor,
– orele 17:00-23:00, loc de desfășurare: Parcul Narciselor;
25 mai – Retromobil vine în orașul tău!
– orele 10:00 – 18:00, loc de desfășurare: Piața Prefecturii;
25 mai – Festivalul Interjudețean de Dans și Karate „Măiastra” – organizat în parteneriat cu Palatul Copiilor Târgu Jiu,
– orele 8:00-19:00, loc de desfășurare: Sala Sporturilor Târgu Jiu;
25 mai – Spectacol de muzică populară susținut de Ansamblul Maria Lătărețu și Taraful de Pripor ale Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși”,
– orele 20:00 – 23:00 loc de desfășurare: Parcul Narciselor;
26 mai – Retromobil vine în orașul tău,
– orele 10:00 – 12:00, loc de desfășurare: Piața Prefecturii;
26 mai – Spectacol de închidere a Zilelor Municipiului Târgu Jiu, susținut de DJ Binar & DJ Arrow, ROXEN, GENERIC
– orele 20:00 – 24:00,
Foc de artificii!
Loc de desfășurare: Parcul Narciselor.”, informează primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Tranziție Justă: Peste 70 de proiecte depuse la Gorj de către IMM-uri

Postat acum

on

De către

„Dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului” din Programul de Tranziţie Justă a făcut peste 70 de IMM-uri din Gorj să depună proiecte. Valoare totală acestora este de peste 190 de milioane de euro.

Potrivit Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în cadrul Programului Tranziţie Justă, județul nostru dispune de o alocare totală de 537,20 milioane euro, prin intermediul „Priorităţii 1. Atenuarea impactului socio-economic al tranziţiei la neutralitatea climatică în judeţul Gorj.

„La data de 17 aprilie 2024, la nivelul acestui judeţ, au fost depuse 72 proiecte în cadrul acţiunii ‘Dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului’ – componenta ‘Investiţii pentru dezvoltarea IMM care sprijină creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă’, în valoare totală de 190,93 milioane euro, prin care s-a solicitat o finanţare nerambursabilă de 116,77 milioane euro. Dintre acestea au fost respinse/retrase 7 proiecte”, se arată în informarea ADRSV Oltenia, potrivit Agerpres.

Apelul dedicat investiţiilor productive în IMM este deschis până la data de 20 mai şi dispune de o alocare de 184,89 milioane euro pentru judeţul Gorj, gradul de acoperire al proiectelor rămase în selecţie fiind de 57,79%.

 

 

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Peste 30 de copii s-au bucurat de atelierele de Astronomie și Viitor Verde de la Muzeul Județean

Postat acum

on

De către

Peste 30 de copii înscriși individual, dar și o clasă de elevi de la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, au participat, vineri, la Muzeul Județean Gorj, la atelierele de Astronomie și de Viitor Verde.

Sub îndrumarea mentorilor, cei mici au privit Soarele prin telescop și au numărat petele solare vizibile în acea zi, au construit cadrane solare, au vizionat filmulețe educative, au învățat despre plante, despre refolosirea materialelor și au pictat flori de păpădie, printr-o tehnică specială, cu ajutorul unor tuburi din carton franjurat. De asemenea, aceștia au vizitat expoziții și au împărtășit, la final, ce au învățat din aceste activități.

Parteneri:Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare Constantin Brâncuși

Societatea Astronomică Română de Meteori – Filiala Astroclubul SARM Gorj

 

Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu

Asociația de Sprijin și Întrajutorare Solidaritatea, Bumbești Jiu

,,Aceste activități, care sunt puse în practică de echipa de specialiști a muzeului, sprijiniți de invitați și de voluntari, fac parte din Programul de Educație Muzeală organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Cei care doresc să participe, trebuie să-și ia bilete din timp, locurile fiind limitate”, au comunicat reprezentanții Muzeului Județean Gorj.

Continuă să citeşti