ACTUALITATE
A nins din nou la Rânca
Vizualizări 822
A nins din nou la Rânca. Statiunea montană a fost acoperită cu un nou strat de zăpadă spre bucuria iubitorilor sporturilor de iarnă. Astfel că, noua ninsoare a îmbunătățit calitatea pârtiilor de schi și sanie din stațiune. Date fiind condițiile meteorologice în care a debutat luna aprilie, sunt șanse ca la Rânca să se schieze și în această lună. Cabanierii au declarat că nu ar fi surprinși dacă de Paște va mai fi zăpadă în zona turistică montană Rânca. Zona de nord a județului Gorj s-a aflat sub Cod galben de vreme severă.
ACTUALITATE
Alcool la volan, în prima zi din octombrie! Doi șoferi din Motru, cu dosar penal
Vizualizări 63
1,03 mg/ l alcool pur în aerul respirat, șoferul din Motru s-a ales cu dosar penal! Nu a fost însă singurul conducător auto din municipiu prins în condiții similare.
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului. În jurul orei 06:54, polițiștii au depistat, pe DJ 673, pe raza localității Dealu Pomilor, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 16:00, polițiști din Motru au depistat, pe raza municipiului, un alt bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, anunță IPJ Gorj.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 909
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.


You must be logged in to post a comment Login