COMUNITATE
A luat o femeie la ocazie și nu a mai oprit să coboare

O femeie din Târgu Jiu a sesizat poliția, după ce un bărbat, care o luase la ocazie, a refuzat să o mai lase să coboare. Femeia a povestit polițiștilor spaima prin care a trecut, după ce a reușit să coboare din mașina șoferului din Vâlcea. „Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la aceeași dată, bărbatul, în timp ce conducea un autovehicul în localitatea Slătioara, județul Vâlcea, ar fi luat la ocazie o femeie, de 54 de ani, din Târgu Jiu.
Pe parcursul deplasării, femeia i-ar fi solicitat bărbatului să îi permită să coboare din autovehicul, însă acesta a refuzat în mod repetat.
Ajungând în localitatea Scoarța, conducătorul auto ar fi întors mașina și s-ar fi îndreptat din nou spre municipiul Vâlcea, iar femeii i-ar fi permis să coboare în localitatea Bumbești Pițic.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal”, a transmis IPJ Gorj.
Astazi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, cu propuneri legale.
COMUNITATE
Video: S-a aprins iluminatul festiv la Târgu Jiu! Mii de persoane, în centrul orașului

Autoritatea municipală a aprins la ora 18.00 iluminatul festiv din Târgu Jiu.
Numeroase persoane sunt in Piața Prefecturii și se bucură de atmosferă.
COMUNITATE
„Împreună de Crăciun” – concert caritabil la Târgu Jiu

Un concert caritabil „Împreună de Crăciun” va avea loc duminică, 10 decembrie, de la ora 19,00, la Anna Riviera, din Târgu Jiu. Vor cânta elevi din Gorj, tineri talentați doritori să încânte publicul, precum trupa Novus, corul Vestea Bună, echipa ControVersum și mulți alții. Prețul unui bilet este de 30 de lei. Organizator al concertului caritabil de Crăciun este Asociaţia Academia Creativă „Multilingua”. Sumele strânse vor ajunge la cei care au mare nevoie de ajutor.
COMUNITATE
Analize gratis la carnea de porc într-o comună gorjeană

Localnicii unei comune din Gorj beneficiază, începând din data de 1 decembrie, de analize gratuite la carnea de porc. Examenul trichineloscopic se va efectua la cabinetul medical din localitate, fără să fie percepută vreo taxă.
Cabinetul medical veterinar se află în satul Peștișani, în fosta clădire a CAP, lângă liceul din comună. Medicul veterinar are de anul acesta și un asomator pentru sacrificarea porcilor.