SOCIAL
A învins cancerul o dată! Noi o ajutam să câștige împotriva bolii și a doua oară

A înfrânt cancerul o dată, ajut-o și tu să îl doboare a doua oară! Gorj Express vă prezintă povestea unei tinere mame ce nu vrea să renunțe la viață. Publicația a ajutat-o deja, oferindu-i 500 de lei.
ALexandra a înfrânt cancerul la sân, dar a fost diagnosticată cu tumoare la ficat și leucemie. Medicii nu i-au dat prea multe șanse de supraviețuire, dar aceasta nu renunță la viață.
,,În urmă cu doar câteva zile am fost supusă unui transplant de celule stem în Turcia. Medicii din Istanbul mi-au tratat și tumorile de la ficat, mi-au extirpat ganglionii limfatici de la nivelul sub brațului, astfel încât să nu mai fie loc de recidivă, iar acum sunt complet izolată și imobilizată la pat. Am dureri în tot corpul. Toate procedurile au fost realitate cu succes, așa că am energia interioară să lupt cu neplăcerile fizice.”, a explicat pacienta.
Alexandra are 37 de ani. Este o fire caldă, empatică și extrem de comunicativă – un catalizator de emoții, dar și un magnet uman capabil să coordoneze o echipă și să o direcționeze spre succes. Astăzi trebuie să își adune singură gândurile, să-și găsescă motivația și să lupte secundă de secundă pentru obiectivul fixat: să se întoarcă sănătoasă la copiii ei.
,,Sofia are 11 ani. Cel mic are numai 5 ani. Ultima dată nici nu a vrut să vorbească cu mine pe cameră. A refuzat să se uite la mine, supărat că nu mă întorc acasă. Este extrem de greu”, ne-a povestit Alexandra cu lacrimi în glas.
Coșmarul Alexandrei a început în decembrie 2021, când după un control de rutină a aflat că suferă de cancer mamar. După operația de mastectomie bilaterală, când spera că va da totul uitării, Alexandra a fost diagnosticată cu leucemie mieloidă acută și tumoare la ficat.
,,Mă simțeam foarte obosită. Mă durea capul foarte tare, răceam des, dar am pus totul pe seama ședințelor de chimio și radio terapie pe care le făceam după extirparea sânilor. Nu mă așteptam să primesc un al doilea diagnostic devastator. Am făcut atac de panică la aflarea veștii, însă mi-am zis că dacă am reușit să înving prima dată, reușesc și a doua oară. Așa că am decis să revin în Turcia, unde făcusem și prima operație. De ce? Pentru că la noi nu se putea face transplant de celule stem. Persoanele diagnosticate cu cancer în ultimii 5 ani, care nu au terminat tratamentul, nu pot efectua transplant de măduvă în România. Nu își asumă nimeni acest risc. În plus, aveam nevoie de un donator. Mulțumesc lui Dumnezeu, aici am găsit un donator anonim, iar transplantul a fost realizat cu succes, ” ne-a asigurat Alexandra.
Costurile sunt însă pe măsură. Cheltuielile se ridică în prezent la aproximativ 90.000 de euro.
,,Spitalul ne-a permis să achităm un minim de 35.000 de euro la început, însă la externare trebuie să plătim restul de bani. Nu mai spun că va trebui să rămân în continuare în Turcia pentru încă 3 luni de zile cât durează tratamentul de recuperare. În apropierea spitalului, chiria se ridică la 100 de euro pe zi, iar eu am nevoie și de însoțitor. Soțul stă cu copiii acasă. Părinții mei sunt în vârstă și nu cunosc limba ca să mă poată ajuta. Chiar nu știam ce e de făcut. Așa am ajuns să cer ajutorul Asociației Salvează o inimă.”, a completat Alexandra Harapu.
,,Asociația a achitat deja în avans 10.000 de euro către spitalul din Turcia. În paralel am demarat o campanie de strângere de fonduri și încurajăm oamenii să nu rămână indiferenți la suferința semenilor. Un ajutor cât de mic poate salva o viață. Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă” o poate duce pe Alexandra mai repede la copii ei. Donează și tu pentru această mămică ce nu-și dorește decât să se întoarcă teafără acasă la familie.”, a mentionat Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.
Daca doriți să o ajutați pe Alexansra puteți dona în contul Asociației „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Sunteți rugați să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Alexandra Harapu!
SOCIAL
Gorj: Șapte parcuri fotovoltaice și o fermă fotovoltaică au primit finanțare europeană

Zilele trecute, Comisia Europeană a anunţat că România a primit 1,1 miliarde de euro pe proiecte din Fondul de Modernizare. Opt din noua proiecte care au primit finanțare sunt din Gorj și cur fi realizate în patrimoniul CE Oltenia.
Fondul UE pentru modernizare investeşte 1,1 miliarde de euro în Romania din cele 2,4 miliarde EUR pentru a accelera tranziţia verde în noi capacităţi de producţie a energiei electrice din surse regenerabile, încălzire centralizată şi infrastructură de gaze naturale pentru a înlocui energia pe bază de cărbune în România.
Acestea sunt proiectele care au fost finanțate și privesc:
*Construirea unui parc fotovoltaic pe pilele de deşeuri Rovinari Est – Unitate minieră open pit
* Construcţia unei ferme solare fotovoltaice de 110 MW pe mormanul de deşeuri Rovinari Est în județul Gorj
* Construcţia unui Parc Fotovoltaic pe Unitatea Minieră Pinoasa Open Pit
* Construcţia unui parc fotovoltaic la unitatea minieră Bohorelu – Jilt
* Construirea unui Parc Fotovoltaic pe depozitele închise de cenuşă şi zgură ale SE Isalniţa
* Construirea unui Parc Fotovoltaic pe depozitele închise de cenuşă şi zgură din SE Turceni
* Construcţia unui Parc Fotovoltaic pe Grămada interioară de deşeuri din cadrul Unităţii miniere Tismana 1 – Roşia-Rovinari
* Construcţia unui Parc Fotovoltaic pe Grămada interioară de deşeuri Tismana 2 Roşia – Unitatea Minieră Rovinari
* Instalarea a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive în staţiile de 400/220/110/20 kV Sibiu Sud şi 400/220/110/20 kV Bradu
SOCIAL
Grevă japoneză la SJU Târgu Jiu! Dr.Tatiana Grecu: „Tinerii medici pleacă”!

Unul dintre medicii reputați ai Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a avut o reacție publică, aplaudată, vizavi de nemulțumirea personalului din sănătate, azi fiind greva japoneză în această unitate medicală.
„Asta se întâmplă într-o țară în care sistemul sanitar e declarat de „siguranță națională” dar în care, legislația făcută pe genunchi de fiecare guvernare ajunsă la conducere, e aberantă, ilegală, încălcând Codul Muncii ! Plata gărzilor și sporuri plătite la salariul din 2018!? Tinerii medici pleacă! Specialitățile cu grad de risc nu se mai iau! Se întreabă cineva, cine ne va trata peste 5-10 ani”, a menționat Dr.Tatiana Grecu, unul dintre medicii gorjeni care nu a dat niciun pas înapoi în fața anilor complicați cu Covid în care secția ATI a fost în prima linie în lupta cu virusul.
SOCIAL
Măriri salariale la Medserv Min, începând din această lună

𝗟𝘂𝗻𝗮 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲 𝗮𝗱𝘂𝗰𝗲 𝗺ă𝗿𝗶𝗿𝗶 𝘀𝗮𝗹𝗮𝗿𝗶𝗮𝗹𝗲 𝗹𝗮 𝗠𝗲𝗱𝘀𝗲𝗿𝘃 𝗠𝗶𝗻 𝗦𝗔, anunță directorul societății, Anca Bordușanu.
Angajații societății de prestări servicii medicale beneficiază de la 1 iunie de o creștere salarială de zece la sută. În plus, societatea continuă să acorde tichete de masă în valoare de 315 lei/ lună, precum și sporurile negociate în Contractul Colectiv de Muncă.
„Rezultatele economico-financiare foarte bune, îmi permit să-mi îndrept atenția către colegii mei, lucru pe care l-am făcut încă de la preluarea mandatului de director executiv, fiind a doua creștere salarială într-un interval de un an de zile”, a transmis Anca Bordușanu.
Directorul executiv al Medserv Min anunță, de asemenea, că va continua să ducă o politică salarială în favoarea angajatului!