ACTUALITATE
A încălcat controlul judiciar! Sacagiu, după gratii
Vizualizări 201
Sacagiu Laurențiu Petrișor(48 de ani) din Runcu a fost reținut pentru încălcare controlului judiciar! Respectivul este un recidivist cunoscut pentru comiterea mai multor fapte penale!
La data de 21 octombrie 2026, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj au pus în executare un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Târgu Jiu, față de un bărbat, de 48 de ani, din Runcu, ca urmare a încălcării obligațiilor dispuse în cadrul unei măsuri preventive de control judiciar, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Fapta care a făcut obiectul sesizării instanței ar fi fost comisă la data de 5 octombrie 2026, pe raza comunei Runcu, constând în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere.
ACTUALITATE
Amenzi de aproape 800.000 de lei pe șantierul din Narciselor. 13 persoane munceau fără contracte
Vizualizări 282
Inspectorii de muncă din Gorj au aplicat amenzi în valoare de 797.500 de lei, în urma unor controale desfășurate pe șantierul din cartierul Narciselor, din Târgu Jiu. În cadrul acțiunii, au fost verificate 19 societăți și au fost identificate 13 persoane care lucrau fără contracte individuale de muncă încheiate în formă scrisă.
Controlul a avut loc pe 2 octombrie 2026, sub coordonarea inspectorului-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, George Romanescu. Cei 20 de inspectori au verificat respectarea legislației muncii, precum și a normelor de securitate și sănătate în muncă. În total, pe șantier au fost identificate peste 300 de persoane care desfășurau activități. În urma verificărilor, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale și au fost dispuse 155 de măsuri pentru remedierea deficiențelor și intrarea în legalitate.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj, aproximativ 50 de jandarmi fiind prezenți pentru asigurarea desfășurării controalelor în condiții de siguranță.
Amenzi de peste 927.000 de lei în urma controalelor din construcții
Alte verificări au fost desfășurate de ITM Gorj în perioada 12–16 octombrie 2026, în cadrul unei campanii naționale care a vizat combaterea muncii nedeclarate și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă în domeniul construcțiilor.
În cadrul acestei campanii, inspectorii au verificat 17 angajatori și au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 927.500 de lei. De asemenea, au fost dispuse 180 de măsuri pentru remedierea neregulilor constatate.
George Romanescu, inspectorul-șef al ITM Gorj, a anunțat că astfel de controale vor continua în tot județul, pentru a se asigura că angajatorii respectă legislația muncii și regulile privind securitatea și sănătatea lucrătorilor.
ACTUALITATE
Prefectul de Gorj dă o veste excelentă la final de mandat: Documentația DALI pentru clădirea Prefecturii, depusă la CNI
Vizualizări 231
Prefectul Cornel Răducan Morega a dar o veste bună, la final de mandat! Asta deoarece astăzi a fost depusă la Compania Națională de Investiții (CNI) documentația (Faza DALI) pentru reabilitarea clădirii Prefecturii.
“În spatele acestui pas sunt multe discuții, insistențe, și, mai ales, un efort susținut de a mobiliza echipa de proiectanți pentru a duce documentația la bun sfârșit.
A fost nevoie de implicare directă, de coordonare și de presiune constructivă pentru ca lucrurile să avanseze și să nu rămână doar la stadiul de intenție. Mi-am dorit foarte mult ca acest proiect să ajungă în această etapă înainte de încheierea mandatului. Și mă bucur că am reușit! Clădirea Prefecturii merită să fie reabilitată, iar acest demers este un pas concret în această direcție”, a transmis prefectul.
Mandatele se încheie. Proiectele importante pentru comunitate trebuie să meargă mai departe.
