Connect with us

EVENIMENTE

A furat o mașină și a intrat cu ea într-un cap de pod! Șoferul fără carnet, reținut

Postat acum

on

Un tânăr din Văgiulești, în vârstă de 25 de ani a fost reținut ieri de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru. Acesta, potrivit poliției, a furat o mașină, și fără a avea carnet de conducere, a condus-o pe un drum județean, intrând cu aceasta într-un cap de pod. 

Făptașul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Tânărul este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

„Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul ar fi sustras autovehiculul unui localnic, de 29 de ani, care era parcat pe raza comunei Văgiulești și avea cheile în contact. Ulterior, acesta l-ar fi condus pe DJ 671 C Covrigi, unde ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat faptul că tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultând o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.Astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri corespunzătoare”, a transmis IPJ Gorj.

Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EVENIMENTE

A intrat cu mașina în gard, lângă barajul de pe Jiu

Postat acum

on

De către

Un accident rutier s-a petrecut în această după-amiază, la barajul de pe Jiu, de pe centura municipiului Târgu Jiu. Un autoturism scăpat de sub control a intrat în gardul de protecție. Revenim cu detalii

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Recidivist, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Postat acum

on

De către

Un gorjean, recidivist, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, după ce l-a bătut cu pumnii și picioarele pe un consătean din Dănciulești, cu care era în conflict. Victima a suferit leziuni interne și a fost operată de urgență.
”În după-amiaza zilei de 04.11.2023, în jurul orelor 16:04, pe fondul unei stări conflictuale recente (un conflict fizic minor desfășurat anterior la localul aparținând SC RALSOFAD SRL din aceiași localitate), inculpatul C.E., aflat în stare de recidivă, după ce s-a întâlnit cu persoana vătămată D.I., pe Strada Principală din satul Obârșia, comuna Dănciulești, județul Gorj, l-a lovit puternic și repetat pe aceasta, cu pumnii și mai ales cu picioarele, în zona toraco-abdominală, provocându-i astfel leziuni interne grave care i-au pus în pericol viața şi care, fără intervenţia chirurgicală de urgenţă, ar fi condus în mod previzibil la deces”, arată un comunicat emis de procurorii gorjeni.
În data de 05.11.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus începerea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor şi reţinerea acestuia pe o durată de 24 de ore, ulterior cerând arestarea preventivă a agresorului.

Continuă să citeşti

EVENIMENTE

Trei drumuri din Gorj, închise până la primăvară

Postat acum

on

De către

Trei sectoare de drum din județul Gorj vor fi închise pe timpul iernii. Consiliul Județean a anunțat măsuri speciale, după o analiză. Reprezentanții județului au anunțat că traficul pe cele trei drumuri va rămâne blocat până la data de 15 martie 2024.
Drumurile închise sunt: DJ 664 Schela – limita județului Hunedoara;
DJ 672C Runcu – Cheile Sohodolului – limita județului Hunedoara; DJ 662 Vladimir – Hurezani.
Reprezentanții Consiliului Județean au anunțat că măsura a fost luată pentru a preîntâmpina eventuale accidente.

Continuă să citeşti
Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!