ACTUALITATE
A decedat fostul director Petrom, Viorel Tîrziu

Reprezentanții Hidroconstructia anunța, cu regret, trecerea în neființă a lui Viorel Tîrziu. „Vrem sa transmitem sincere condoleanțe și compasiune familiei, prietenilor si celor care l-au cunoscut si apreciat pe omul si profesionistul Viorel Tîrziu”, spun cei de la Hidroconstrucția.
Cine a fost Viorel Tîrziu:
Născut la 15 decembrie 1959 în comuna Dănciulești, absolvent din 1983 al ISE Craiova Fac. Finanțe Contabilitate a urmat și parcurs un drum al carierei prin inceperea activității ca economist în cadrul Trustului de Petrol Tg. Jiu în 1983, din 1990 a devenit Director în cadrul Petrom R.A. si S.N.P. Petrom (1999-2003, Director General). Incepand cu 2005 si pana in 2009 a condus din pozitia de Director General Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bucuresti iar din 2009 pana in 2015 a activat in pozitia de Director economic – Hidroconstructia S.A. si Administrator. A fost membru al Camerei Auditorilor din Romania; Camera Nationala a Practicienilor in Organizare si Lichidare. Doctor in Economie Internationala.
ACTUALITATE
Autobuze electrice, la Rânca. Când intră în circuit

Patru autobuze electrice urmează să ajungă la Novaci, pentru a fi introduse în circulație, pe traseul spre Rânca. Investiția în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, de modernizare a transportului public în comun în orașul Novaci, a ajuns la un procent de realizare de 30%. Proiectul prevede amenajarea a două autogări și o autobază. Primarul Dumitru Leuștean spune că autobuzele electrice trebuie să ajungă în Novaci, la finalul acestui an, iar cursele vor începe de anul viitor, atunci fiind și termenul de finalizare a proiectului de cinci milioane de euro.
ACTUALITATE
Penitenciarul Târgu Jiu: 120 de angajați refuză munca suplimentară

Se strâng semnături la Penitenciarul Târgu Jiu împotriva muncii suplimentare. Deja 120 de angajați au semnat pentru acțiunile de protest care vor urma, salariații fiind pregătiți pe 31 mai sa nu mai intre la muncă.
De altfel, prima acțiune a SNPP va fi pe 31 mai – încetarea activității (refuzul muncii suplimentare în toată Politia Penitenciară).
Acțiunea va fi declanșată de SNPP – organizația sindicală majoritară din Poliția Penitenciară (filiale în 45 de unități) și celelalte sindicate afiliate la Federația PUBLISIND (Penitenciarele Iași, Pelendava, Satu-Mare, Brăila, Mărgineni). Federațiile sindicale FSSP și FPP intră alături de SNPP în acțiune. Efectivele de membri de sindicat implicați: peste 8000 de polițiști de penitenciare dintr-un total de 12500. „Toate organizațiile sindicale precum și salariații nesindicalizați se pot asocia în scopul unei acțiuni comune – SNPP pune la dispoziție în mod transparent documentația necesară”, transmit sindicaliștii din Penitenciarul Târgu Jiu.
ACTUALITATE
Foto: Canalizarea din fața Mall-ului nu a făcut față unui ropot de ploaie

Trecerea de pietoni din zona mall-ului din Târgu Jiu dar și sensul giratoriu au fost inundate după un ropot de ploaie care s-a manifestat în zonă, în urmă cu scurt timp.
Cetățenii care au trecut prin zonă au remarcat că nu mai pot trece prin zonă dar și că s-a înfundat canalizarea.