Connect with us

COMUNITATE

A amenințat că dă foc benzinăriei! A fost internat la Psihiatrie

Postat acum

on

0 Shares

La data de 13 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, din comuna Stejari, cu privire la faptul că fratele său, de 34 de ani, din aceeași localitate, ar face scandal la o stație de carburant din comuna Hurezani.

La fața locului s-au deplasat polițiști, care au stabilit că, în timp ce bărbatul se afla în incinta stației de carburant, ar fi lovit cu picioarele și ar fi tras de un raft pe care erau expuse băuturi, provocând pagube, după care ar fi scos din buzunar o brichetă și ar fi amenințat că va da foc locației, manifestându-se agresiv.

Acesta a fost transportat la secția psihiatrie a spitalului județean, unde a fost internat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere.

0 Shares
Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

COMUNITATE

Cimitir la Valea Mare, din terenuri donate de localnici

Postat acum

on

De către

Autoritatea locală din comuna Runcu s-a implicat în realizarea unui cimitir nou la Valea Mare. Deja terenul a fost curățat și nivelat. Terenul va fi împrejmuit și parcelat pentru solicitările localnicilor.

Interesant este că cimitirul este realizat din bucăți de parcele donate de cetățenii din zonă.

 

Continuă să citeşti

COMUNITATE

Consilier județean AUR, în doliu

Postat acum

on

De către

Mircea Ceambur, consilier județean AUR Gorj, este în doliu că urmare a decesului tatălui său. Este vorba despre profesorul Vasile Ceambur, tatăl consilierului din Negomir.

„Cu durere în suflet vă anunț că a plecat la cele veșnice tatăl meu, prof. Ceambur Vasile! Pe toți cei care l-ați cunoscut vă așteptăm să vă luați rămas-bun de la el la casa din Arțanu. Pe ultimul drum îl puteți conduce mâine, de la ora 12:00, cu plecare de la Artanu, iar înhumarea va avea loc la biserica de la Toplița”, a anunțat alesul AUR.

Continuă să citeşti

COMUNITATE

La Peștișani, bunicii comunității au început confecționarea mărțișoarelor

Postat acum

on

De către

Bunicii Comunității Peștișani au început confecționarea mărțișoarelor și a altor decorațiuni hand-made care vor fi expuse spre vânzare în cadrul târgului organizat la centru în perioada 24 februarie – 8 martie.

,,În această perioadă ne pregătim de Târgul de Mărțișor, care va fi deschis de Dragobete. Nu numai mărțișoare facem, ci și coșulețe, dar și alte decorațiuni hand-made, decorațiuni lucrate manual cu bunicii în cadrul activităților de socializare. Avem 107 bunici înscriși în total, dar zilnic vin în medie 15-20 de bunici”, au transmis reprezentanții Centrului de Seniori din Peștișani.

Continuă să citeşti