POLITICĂ
Bunoaica se visează primar la Motru și îi MINTE pe mineri cu un proiect legislativ INEXISTENT privind reducerea vârstei de pensionare!
Vizualizări 620

Liderul de sindicat Nicu Bunoaica, candidat la funcția de primar al municipiului Motru, minte cu nerușinare în campania electorală, în legătură cu un proiect legislativ de reducere a vârstei de pensionare, pentru toți salariații din C.E.Oltenia, indiferent dacă au fost încadrați în condiții deosebite de muncă sau nu.
Claudiu Matei
În postările sale recente, așa zisul sindicalist, creditat de organizația județeană Gorj a Partidului Ecologist pentru a candida la funcția de primar al urbei minerești, duce în eroare electoratul din Motru, adică minerii interesați să se pensioneze, că ar exista un proiect privind reducerea vârstei de pensionare care ar fi trecut de comisiile din Senat și a fost votat favorabil.
Trebuie spus că, pe site-ul oficial al Parlamentului României nu există niciun astfel de proiect! Totuși, Bunoaica afirmă că are promisiuni că, în câteva zile, proiectul inexistent ”va trece”.
”Avem promisiuni că până săptămâna viitoare va trece proiectul de lege în care toți angajații Complexului Energetic Oltenia indifferent dacă au condiții deosebite sau normale vor beneficia de 30 de cotizare (…) Cineva un patlamentar de Gorj va ieși saptamana viitoare pe masmedia și ne va aducea vestea cea bună. Proiectul a trecut de Senat și de comisiile de muncă și are aviz favorabil și va fi trimis în Camera Deputaților cea decizională. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au lupat purtând o nanderolă…”, a scris agramatul care se vizează primar pe contul său personal de pe o rețea de socializare.

Problema este că sunt destui oameni care îl cred pe Bunoaica, fără să îl întrebe cel puțin care este numărul de înregistrare din Parlament al presupusului proiect cu care se laudă în campania electorală.
POLITICĂ
Trei noi consilieri județeni PNL și-au depus jurământul
Vizualizări 565
Echipa consilierilor județeni ai PNL Gorj s-a întregit cu trei profesioniști, anunță oficial, organizația. “Grupul aleșilor județeni ai Partidului Național Liberal Gorj își consolidează rândurile prin depunerea jurământului de către trei noi colegi: Andreea Pârvulescu, medic stomatolog, Constantin Dumitrescu, specialist în administrație publică, și Răzvan Toma, medic veterinar. Venirea lor aduce un plus de competență directă în domenii cheie pentru județul nostru: sănătatea publică, eficiența administrativă și susținerea comunităților rurale și a fermierilor locali”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Gorj.
Din echipa consilierilor județeni PNL Gorj mai fac parte și Laura Bădărău Căruntu, Andrei Porei, Mădălina Dolcescu, Andrada Firan, Dragoș Păsărin și Gabriela Târsu.
”Suntem o echipă unită, determinată și pregătită să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Ne vom exercita mandatul cu bună-credință, responsabilitate și respect strict față de lege, punând întotdeauna interesul gorjenilor pe primul loc”, a transmis Grupul Consilierilor Județeni ai PNL Gorj.
POLITICĂ
Tensiune pe scena politică din România. PSD decide astăzi dacă va susține sau nu Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan
Vizualizări 305
Zi importantă pe scena politică din România. Consiliul Politic Național al PSD se reunește astăzi, luni, 28 septembrie, de la ora 10:30, în format online, pentru a decide dacă social-democrații vor susține sau nu Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Decizia vine după ce Biroul Permanent Național al PSD a hotărât, în urmă cu o săptămână, să nu susțină Guvernul Mureșan. Această poziție trebuie însă supusă votului Consiliului Politic Național, forul de conducere care poate lua decizia finală în partid într-o astfel de situație.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat anterior că partidul nu intenționează să voteze un Executiv condus de Siegfried Mureșan. Social-democrații urmează însă să oficializeze astăzi poziția partidului înaintea votului de învestitură din Parlament.
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan pe 17 septembrie și încearcă în această perioadă să obțină susținerea parlamentară necesară pentru instalarea noului Executiv.
Premierul desemnat a anunțat că programul de guvernare urma să fie finalizat înainte de procedurile parlamentare și de audierile miniștrilor propuși.
În lipsa susținerii PSD, formarea unei majorități parlamentare pentru învestirea Guvernului ar putea deveni dificilă, iar negocierile dintre partidele implicate ar putea intra într-o nouă etapă.
Votul conducerii PSD este, astfel, unul dintre momentele importante pentru stabilirea raportului de forțe din Parlament și pentru viitorul noului Guvern.

You must be logged in to post a comment Login