Connect with us

ACTUALITATE

Lucrările de reabilitare și modernizare ale SJU Târgu Jiu, în grafic

Postat acum

on

Vizualizări 638

„În calitate de Președinte al Consiliului Județean Gorj, am responsabilitatea să vă informez periodic despre evoluția proiectului de creștere a eficienței energetice a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, situat pe strada Progresului, nr. 18, un demers esențial pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite gorjenilor.

Proiectul, demarat în baza Contractului de finanțare nr. 73760 din 23.06.2022, se înscrie în cadrul Apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, Componenta 5 – Valul renovării, și vizează o serie de lucrări de reabilitare și modernizare care sunt menite să asigure o gestionare eficientă a resurselor energetice ale instituției.

Luni, 12 februarie 2024, însoțit de colegii responsabili de implementarea acestui proiect, am efectuat o vizită la șantierul spitalului, pentru a evalua progresul lucrărilor. Acest control riguros pe care îl facem periodic are ca scop asigurarea respectării graficului de execuție și anticiparea oricăror provocări ce ar putea influența negativ activitatea medicală sau confortul pacienților și al personalului.

Lucrările de reabilitare includ o gamă largă de intervenții, de la izolarea termică a fațadelor, înlocuirea tâmplăriei și montarea de sisteme moderne de umbrire, până la modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, precum și implementarea de soluții sustenabile, cum ar fi panourile fotovoltaice și solare, esențiale pentru reducerea amprentei de carbon a spitalului.

Conștientă de importanța fundamentală a accesului la servicii medicale de calitate, echipa Consiliul Județean Gorj și-a asumat responsabilitatea de a investi în modernizarea infrastructurii sanitare, asigurând finanțări consistente în acest scop.

În ciuda disconfortului temporar generat de lucrări, obiectivul nostru rămâne acela de a oferi cetățenilor județului Gorj un spital modern, echipat la standarde actuale, care să faciliteze actul medical și să contribuie la îmbunătățirea continuă a stării de sănătate a populației.

Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru sprijinul dumneavoastră în acest demers complex, dar esențial pentru comunitatea noastră”, a transmis președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.

 

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 14

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 64

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress