SĂNĂTATE
SJU Târgu Jiu: Primele intervenții chirurgicale laparoscopice cu noul sistem 3D 4K, achiziționat de CJ Gorj
Vizualizări 1.709
Medicii chirurgi Constantin Barbu și Adrian Sterie, de la Secția Chirurgie Generală II, au efectuat, miercuri, primele două intervenții cu unul dintre cele două Sisteme 3D 4K pentru chirurgie laparoscopică cu ICG achiziționate de CJ Gorj.
Astfel, au fost operați cu succes o pacientă în vârstă de 45 de ani – căreia i s-a efectuat o colecistectomia laparoscopică cu camera 3D; și un bărbat în vârstă de 41 de ani, diagnosticat cu apendicită acută-în cazul lui a fost efectuată o Apendicectomia laparoscopică.
Potrivit medicilor, colecistectomia laparoscopică cu camera 3D reprezintă intervenția minim invazivă de excizie a colecistului (vezicula biliară, fierea). Ea este operația de elecție, “standardul de aur” în ceea ce privește patologia colecistului. Apendicita acută este considerată cea mai frecventă urgență chirurgicală, având predominanță la vârstele tinere, dar putând apărea oricând pe parcursul vieții, cu diverse forme evolutive și posibile complicații redutabile. Apendicectomia sau operația de apendicită efectuată laparoscopic presupune îndepărtarea chirurgicală a apendicelui inflamat cu ajutorul unor instrumente introduse în abdomen prin incizii de mici dimensiuni.
Medicii celor două secții de Chirurgie ale SJU Târgu-Jiu au transmis faptul că cele două sisteme sunt performante și erau necesare, fiind o investiție benefică atât pentru pacient, cât și pentru personalul medical. „Adresăm mulțumiri CJ Gorj! Cele două sisteme 3D-4K pentru chirurgie endoscopică laparoscopică cu ICG destinate Secțiilor Chirurgie erau foarte necesare și sunt ultramoderne și foarte performante! Nu au multe spitale asemenea sisteme!”, a transmis dr Vasile Băleanu, medicul șef al Secției Chirurgie I.
SĂNĂTATE
O nouă ediție a „Școlii Mamei”, organizată la SJU Târgu Jiu
Vizualizări 878
Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în parteneriat cu Sun Wave Pharma, a organizat miercuri, 30 septembrie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Școala Mamei”, dedicat sprijinirii și informării viitoarelor mămici.
Șase medici ai Secției de Obstetrică-Ginecologie au discutat cu femeile însărcinate despre infrastructura și dotările secției, investițiile realizate în ultima perioadă, circuitele medicale, aparatura disponibilă și echipa de specialiști. În cadrul întâlnirii, medicii au prezentat avantajele și dezavantajele nașterii naturale și ale nașterii prin cezariană și au oferit informații despre sănătatea mamei în timpul sarcinii, prevenirea și gestionarea deficitului de fier, precum și despre utilizarea corectă a suplimentelor alimentare și pericolul automedicației.
La final, reprezentanții Sun Wave Pharma le-au oferit viitoarelor mămici produse destinate menținerii unei stări de sănătate optime.
Prin astfel de întâlniri, reprezentanții SJU Târgu Jiu urmăresc să le ofere viitoarelor mămici informații utile și să consolideze relația de încredere dintre paciente și personalul medical.

SĂNĂTATE
Doctor nou, la SJU Târgu Jiu!
Vizualizări 1.168
Încă un doctor nou, în echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu! Dr.Cristina Gheorghe, medic specialist, specialitatea psihiatrie pediatrică cu o experiență clinică solidă acumulată începând din ianuarie 2019 în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, s-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Medicul va activa în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr. Cristina Gheorghe îmbină cunoștințele medicale avansate cu o profundă empatie, abilități excelente de comunicare și o capacitate nativă de adaptare în medii clinice complexe. Are expertiză în evaluarea psihiatrică complexă a copiilor și adolescenților, incluzând anamneza detaliată și heteroanamneza; are competență în gestionarea cazurilor acute, a comportamentelor auto-/heteroagresive, a crizelor suicidare și a episoadelor de agitație psihomotorie. Pentru a răspunde celor mai noi provocări din domeniul sănătății mintale, dr. Cristina Gheorghe și-a extins continuu competențele prin cursuri avansate de specializare, printre care amintim: intervenții motivaționale pentru adolescenții consumatori de substanțe psihoactive; evaluarea clinică și intervenții intraspitalicești bazate pe obiective pentru probleme comportamentale severe (auto-vătămare, agresivitate); terapie cognitiv-comportamentală aplicată în managementul ADHD și al tulburărilor de alimentație.
“Prin integrarea doamnei dr. Cristina Gheorghe în colectivul Centrului de Sănătate Mintală, comunitatea din Târgu-Jiu și din întreg județul Gorj beneficiază de un sprijin medical de înaltă specializare, esențial pentru echilibrul și siguranța tinerilor pacienți”, a transmis SJU Târgu Jiu.

You must be logged in to post a comment Login