DEZVĂLUIRI LOCALE
Zeci de stații GPL, amendate de ITM Gorj
Vizualizări 684
În cadrul acțiunilor de control derulate în perioada 28 august – 31 octombrie 2023, desfășurate atât în baza Campaniei Naționale inițiate de către Inspecția Muncii pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor de către angajatorii care desfășoară activități de depozitare și comercializare a carburanților auto tip GPL, cât și în baza Ordinului Prefectului Județului Gorj numărul 246/2023, au fost verificați 51 angajatori. Au fost aplicate 60 sancțiuni contravenționale în cuantum de 299.500 lei și dispuse 251 măsuri de remediere a deficiențelor constatate. Inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcțiune a 7 echipamente de muncă.
Obiectivele urmărite de către inspectorii de muncă pe parcursul desfășurării campaniei au fost:
– identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relațiile de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie;
– eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;
– creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă;
– creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă pentru domeniile de activitate sus-menționate;
– eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă la angajatorii din domeniile de activitate vizate de campanie.
„Aducem spre ştiință tuturor angajatorilor şi tuturor persoanelor fizice interesate că începând cu data de 1 noiembrie 2023, prin derogare de la prevederile articolului 164 alineatul (1) din Legea 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sectorul construcţii salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, la suma de 4.582 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 27,714 lei/oră.
Prevederile se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la articolul 60 punctul 5 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin derogare de la prevederile articolului 164 alineatul (1) din Legea 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sectorul agricol şi industria alimentară, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 3.436 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 20,782 lei/oră. Prevederile se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la articolul 60 punctul 7 din Legea 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Șefa de presă a PSD, răsplătită cu 11.000 de lei lunar la o companie a CEO! Fostul ministru Ivan și-a mufat două sinecuriste în SPV-urile companiei energetice din Gorj!
Vizualizări 5.173
Ascensiunea fostei jurnaliste de la România TV, Angelica Pagu, ajunsă șefă a biroului de presă al PSD, arată cât au contribuit resorturile politice pentru propulsarea sa în diferite sinecuri. Ca să aveți o idee, în anul fiscal 2023, aceasta figura cu un salariu net annual de 84.000 de lei obținut direct de la formațiunea politică, sumă la care s-au adăugat alți 27.084 de lei încasați în calitate de consilier parlamentar. În luna august a anului 2024, traseul său prin instituțiile publice a continuat prin plasarea în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, instituție aflată în subordinea Ministerului Energiei, unde i-a fost asigurată o indemnizație anuală de 54.155 de lei.

Foto: Angelica Pagu, sursa foto: Facebook
Următorul pas în cariera Angelicăi Pagu a fost făcut la propunerea șefilor Complexului Energetic Oltenia, când Adunarea Generală a Acționarilor a numit-o în Consiliul de Administrație al societății Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz Turceni SA. Decizia îi garantează un mandat până în februarie 2030 și o indemnizație lunară de 11.000 de lei net.

Cu doar o săptămână înainte de numirea de la Turceni, în Consiliul de Administrație al societății Parc Fotovoltaic Ișalnița SA, la care CEO e partener alături de OMV Petrom SA, a fost numită ca membru și desemnată președinte Oana Ancuța Neamțiu. Aceasta lucrează în funcția de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, social-democratul Emil Radu Moldovan.
Acesta a condus filiala județeană a PSD Bistrița-Năsăud până în luna aprilie a acestui an, când a demisionat din funcție în urma unor percheziții derulate de către Direcția Națională Anticorupție într-un dosar de corupție privind achizițiile publice. După plecarea sa, conducerea interimară a organizației județene a fost preluată de Bogdan Ivan, deputat de Bistrița-Năsăud și prim-vicepreședinte al PSD.

Foto: Oana Ancuța Neamțiu; Sursa foto: rasunetul.ro
Oana Ancuța Neamțiu mai deține un fotoliu de administrator și în Consiliul de Administrație al firmei Protecție și Pază BN SRL, societate aparținând Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Din același organism de conducere face parte și Ioan Alin Demian, finul lui Bogdan Ivan, pe care fostul ministru al Energiei a încercat să-l impună și în Consiliul de Supraveghere al societății Hidroelectrica.
Atât Angelica Pagu, cât și Oana Ancuța Neamțiu au primit posturi bine plătite în societățile unde Complexul Energetic Oltenia este partener exact în perioada în care Bogdan Ivan exercita funcția de ministru al Energiei. Distribuirea acestor funcții către personaje din aparatul de partid transformă proiectele energetice în surse de venit garantat pe mulți ani pentru sinecuriștii PSD, în timp ce proiectele pe care trebuiau să le dezvolte aceste societăți bat pasul pe loc de mulți ani.
Claudiu Matei
DEZVĂLUIRI LOCALE
Începe procesul ucigașilor fetiței de 4 ani! Concubinul mamei a lovit-o, iar mama copilei a văzut totul și nu a făcut nimic!
Vizualizări 1.758
Tribunalul Gorj a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale și a dispus începerea judecății în dosarul fetiței de 4 ani moarte în februarie, după aproape o lună de spitalizare. Pe banca acuzaților stau Mihai Robert Danciu, concubinul mamei copilei, trimis în judecată pentru omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism, și Diana Maria Tescoveanu, mama fetiței, acuzată de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și de rele tratamente aplicate minorului. Ambii se află după gratii din luna februarie, când procurorii au cerut și au obținut mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cum s-a ajuns la ucidrea fetiței
Fetița a ajuns la începutul lunii februarie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu în stare de comă, adusă de mama sa cu răni grave la cap. Femeia le-a spus medicilor că micuța ar fi căzut din pat și s-ar fi lovit, iar cadrele medicale au anunțat poliția. Copila a fost transferată în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” București, unde medicii s-au luptat aproape o lună pentru viața ei, însă fetița nu a supraviețuit.
În urma cercetărilor, mama copilului și concubinul acesteia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar anchetatorii au decis apoi arestarea preventivă a amândurora.
Ce au descoperit procurorii
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a făcut publică situația de fapt pe 16 februarie, într-un comunicat, după ce în cursul zilei de 14.02.2026 a formulat propunerea de arestare preventivă pentru doi inculpați cercetați, la acea data, pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, respectiv complicitate la această infracțiune, victima fiind o minoră de 4 ani.
Procurorul a reținut că ”din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.R.M., în prezența inculpatei T.D.M., în timp ce se aflau în apartamentul închiriat în regim hotelier din municipiul Târgu Jiu, a agresat copila de 4 ani în data de 06.02.2026. Bărbatul a lovit-o cu genunchiul în zona feței, cu palmele peste față și a prins-o de păr, apoi de mână și de picior, aruncând-o spre holul dinaintea camerei, iar fetița s-a izbit de perete cu intensitate. Din agresiune a rezultat un traumatism cranian grav, hematom subdural fronto-parietal superior dreapta, plus leziunile constatate de medici, răni care i-au pus viața în pericol și au impus intervenția operatorie de urgență”.
Anchetatorii au reținut că fapta bărbatului întrunește elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra unui membru de familie, cu aplicarea prevederilor care vizează violența asupra minorului, în forma intenției indirecte. Între inculpat și mama copilei exista o relație de concubinaj de aproximativ un an, cu conviețuire și viață dusă în comun, iar procurorii au apreciat că în acest mediu s-a stabilit o relație de tip „părinte-copil” în sens penal, cu rol de supraveghere și îngrijire și cu autoritate în gospodărie, ceea ce atrage incidența articolului care sancționează mai dur infracțiunile împotriva minorului.
În ceea ce o privește pe mama fetiței, procurorii au reținut că femeia a fost prezentă în momentul agresiunii și a conștientizat pe deplin gravitatea și intensitatea loviturilor, dar nu a făcut niciun gest care să oprească bătaia și nici nu a plecat de îndată cu copila la spital. Din contră, potrivit comunicatului, ea și-a continuat activitatea de prostituție, transportând fetița rănită aproximativ 40 de kilometri, până într-o comună din județul Gorj, ca să își exercite în continuare ocupația.
Anchetatorii au apreciat că în cazul femeii nu este vorba de o simplă pasivitate, ci de o conduită care a contribuit la menținerea și amplificarea stării de pericol letal în care se afla copila. Le-au fost imputate prezența la agresiune și lipsa oricărei reacții care să întrerupă sau să descurajeze violența, neapelarea de îndată la ajutor medical și nepornirea imediată spre spital, deși își dădea seama cât de grave erau loviturile, dar și îndepărtarea victimei de posibilitatea intervenției medicale urgente prin acea călătorie de 40 de kilometri, care a întârziat accesul fetiței la îngrijiri vitale. Procurorii au afirmat că femeia, cu intenție cel puțin indirectă, a ajutat și a înlesnit fapta bărbatului, cunoscând vulnerabilitatea vădită a copilei, dată de vârstă, și acceptând posibilitatea ca fetița să moară din cauza întârzierii salvării.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus atunci emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru cei doi inculpați.
Trimiși în judecată
La începutul lunii august, cei doi, Mihai Robert Danciu și Diana Maria Tescoveanu, au fost trimiși în judecată. În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului Gorj au constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și au dispus începerea judecății cauzei privind pe Tescoveanu Diana Maria, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului, și pe Danciu Mihai Robert, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism.

You must be logged in to post a comment Login