COMUNITATE
Târgu Jiu: A început amendarea firmelor care sparg străzi
Vizualizări 508
Societatea care a spart strada Victoriei fără să readucă terenul la starea inițială a fost din nou sancționată, de data aceasta cu 20.000 de lei. Și nu este singura firmă care primește o sancțiune în acest sens. O firmă care execută lucrări al căror beneficiar este APAREGIO, pe străzile Costache Negruzzi, Cezar Petrescu, Marin Sorescu și Aleea Gării, a fost, de asemenea, amendată cu 20.000 de lei.
„Și sancțiunile vor continua pentru că am cerut Poliției Locale să verifice zilnic aceste lucrări. Avem intervenții în municipiu care produc disconfort și am cerut cetățenilor sa înțeleagă că acestea sunt necesare pentru dezvoltarea orașului, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ca anumite firme să nu respecte obligațiile pe care le au. Așteptăm și intervenția Poliției Rutiere pentru cazurile în care au fost încălcate regulile prevăzute de această instituție atunci când a avizat anumite lucrări.”, conform primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 33
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.
COMUNITATE
Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe
Vizualizări 236
Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.
Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.

You must be logged in to post a comment Login