EDUCAȚIE
Petrecere pentru fostele educatoare din Târgu Jiu
Vizualizări 957
Fostele educatoare din Târgu Jiu și nu numai vor putea participa la o petrecere, în localitatea Tălpășești. Evenimentul va avea loc pe 17 octombrie, de la ora 10,30 cu punct de întâlnire Parcul Central, din Târgu Jiu. Pensionarele din învățământ și-au propus să rămână în contact și după încetarea activității la catedră.
„Dragi colege, educatoare pensionare din Târgu Jiu și nu numai, la vremea apusului am tras sforile toamnei și am scris, cam strâmb, pe ușa ei: inventar. Așa că, vă invităm să împărțim toamna și să luăm fiecare câte o frunză, o rază timidă de soare, câteva vise târzii și amintiri – cât cuprinde. Chiar și tăcerile ne pot deveni prietene pentru câteva ore. Visătorii, ca și noi, au surprins frumușețea, vibrațiile, dorurile și nostalgiile începutului de toamnă în cuvinte menite să ne ducă cu gândul și sufletul în anii în care spuneam ,,prezent” în sala de grupă, printre copilași. Acum, aleile învelite în foșnitoare frunze și aceeași bancă tăcută ne așteaptă acolo, lângă fântâni, să spunem ,,prezent”, așa că, dragi colege, vă invităm la o întâlnire cu toamna și cu prietene dragi, MARȚI, 17 OCTOMBRIE, 2023, ORA 10,30, ÎN PARCUL CENTRAL DIN TÂRGU JIU. Vom depăna amintiri, vom face proiecte de viitor și apoi ne vom deplasa la Cetatea Medievală de la Tălpășești, Bălești, pentru a servi prânzul (meniul zilei). Se asigură transport contra cost ( accesibil).”, conform fostei educatoare Ani Gogălniceanu.
EDUCAȚIE
Fără cursuri pe 5 octombrie. Elevii și profesorii se întorc la școală marți
Vizualizări 710
Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar nu vor avea cursuri luni, 5 octombrie 2026, când este sărbătorită Ziua Internațională a Educației.
Astfel, după cursurile de vineri, 2 octombrie, elevii vor reveni la școală marți, 6 octombrie. Ziua de 5 octombrie este nelucrătoare pentru întregul sistem de învățământ preuniversitar, respectiv grădinițe, școli și licee.
Potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 3.194/2026, în această zi nu se organizează cursuri. Prevederea este inclusă și în contractul colectiv de muncă din învățământ, care stabilește 5 octombrie ca zi liberă pentru angajații din sistem.
Ziua Internațională a Educației, cunoscută și ca World Teachers’ Day, este sărbătorită anual pe 5 octombrie și a fost instituită de UNESCO în 1994.
Cum arată anul școlar 2026-2027
Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module. Prima vacanță este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026, iar vacanța de iarnă va fi între 23 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027.
Vacanța de primăvară este programată între 24 aprilie și 4 mai 2027, iar cursurile se încheie pe 18 iunie 2027. Vacanța de vară începe pe 19 iunie.
EDUCAȚIE
Ziua Europeană a Limbilor Străine, sărbătorită la Liceul Tehnologic Baia de Fier
Vizualizări 620
Ziua Europeană a Limbilor Străine a fost marcată, astăzi la Liceul Tehnologic Baia de Fier prin activități educative și creative, pregătite de elevi și profesori.
Cu această ocazie, elevii au avut parte de o zi dedicată limbilor străine, culturilor europene și importanței comunicării. Activitățile le-au oferit posibilitatea să descopere lucruri noi despre alte țări și tradiții și să înțeleagă mai bine rolul pe care îl are cunoașterea unei limbi străine în apropierea dintre oameni. Au fost creativi și entuziaști, transformat astfel această zi într-o experiență de învățare diferită de activitățile obișnuite de la clasă.


You must be logged in to post a comment Login