SOCIAL
Măriri salariale la Medserv Min, începând din această lună
Vizualizări 1.094
𝗟𝘂𝗻𝗮 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲 𝗮𝗱𝘂𝗰𝗲 𝗺ă𝗿𝗶𝗿𝗶 𝘀𝗮𝗹𝗮𝗿𝗶𝗮𝗹𝗲 𝗹𝗮 𝗠𝗲𝗱𝘀𝗲𝗿𝘃 𝗠𝗶𝗻 𝗦𝗔, anunță directorul societății, Anca Bordușanu.
Angajații societății de prestări servicii medicale beneficiază de la 1 iunie de o creștere salarială de zece la sută. În plus, societatea continuă să acorde tichete de masă în valoare de 315 lei/ lună, precum și sporurile negociate în Contractul Colectiv de Muncă.
„Rezultatele economico-financiare foarte bune, îmi permit să-mi îndrept atenția către colegii mei, lucru pe care l-am făcut încă de la preluarea mandatului de director executiv, fiind a doua creștere salarială într-un interval de un an de zile”, a transmis Anca Bordușanu.
Directorul executiv al Medserv Min anunță, de asemenea, că va continua să ducă o politică salarială în favoarea angajatului!
SOCIAL
Se cere sprijin pentru familia de septuagenari din Schela rămasă fără casă în urma unui incendiu
Vizualizări 82
Primarul comunei Schela, Gabriel Deteșan, a făcut un apel public pentru ajutorarea familiei de septuagenari din localitate care, de ziua vârstnicilor, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu! Cetățenii din localitate, în special, sunt rugați să doneze bani pentru refacerea locuinței celor doi soți cu posibilități financiare reduse. Banii pentru cei doi bătrâni vor fi colectați la sediul primăriei.
Incendiul care a ars în totalitate casa lui Virgilică Malcomiși a luat foc ieri după amiază în comuna Schela! Pompierii au intervenit de urgență, dar pe strada Grui, din satul Schela, erau deja cetățeni care au încercat să ajute, dar și primarul comunei, Gabriel Deteșan.
Locuința lui Virgilică Malcomiși ar fi luat foc de la un cuib de viespi pe care proprietarul ar fi încercat să îl distrugă folosind o flacără aprinsă. Bărbatul a primit îngrijiri în ambulanța ajunsă la fața locului!
SOCIAL
Ciobanul dat dispărut la Rânca era la Casa Iris în Târgu Jiu
Vizualizări 961
Ciobanul dispărut la Rânca a fost găsit de polițiști! La data de 17 septembrie 2026, ora 00.40, Bănicioiu Constantin Alin, de 45 de ani, din comuna Stejari, a fost identificat de polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, în zona Gării Centrale Târgu Jiu. În perioada în care a fost plecat, a declarat faptul că nu a fost victimă sau autorul vreunei infracțiuni, și a fost cazat în Centrul de Primire a Persoanelor fără Adăpost „Casa Iris” Târgu Jiu. S-a dispus revocarea urmăririi la nivel național.

You must be logged in to post a comment Login