ULTIMA ORĂ
VIP-urile internate la Infecțioase, cu aer condiționat și frigider în salon, din donații! UPDATE : PRECIZAREA MANAGERULUI VIENESCU
Vizualizări 804

Șefii Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu, cei care au fost confirmați cu COVID-19 și internați în Secția Boli Infecțioase a unității medicale, în pavilionul în care, de obicei, funcționează Oncologia, beneficiază de tot confortul. Și nu pentru că s-ar fi zbătut pentru ca spitalul, din conducerea căruia fac parte, să fie unul modern, ci pentru că, sub pretextul unor acte filantropice, unitatea a primit unele donații pentru dotarea saloanelor în care sunt internați bolnavii de COVID-19. Numai că, donațiile, adică frigider și aer condiționat, au ajuns în saloanele în care sunt internate VIP-urile, susțin unele surse.
Dumitru Vienescu, managerul SJU Tg-Jiu, confirmat cu SARS-CoV-2 pe 1 mai a.c., și internat la Boli Infecțioase două zile mai târziu, e deja de 15 zile în spital.
Cum condițiile din pavilionul Oncologie, în care sunt internați cei confirmați, nu sunt tocmai de un spital modern, unii s-au zbătut să-i creeze confort managerului și celor din conducerea unității medicale. Astfel, trei frigidere, cumpărate și donate de societatea Artego SA au ajuns în saloanele VIP-urilor, doar obrazul subțire, cu donație se ține. Așa că saloanele în care e internat Vienescu, directorul de îngrijiri Claudia Motea și angajatele de la TESA au fost dotate cu frigider.
La câteva ore după ce a fost numită director medical, Elena Vlad a afirmat, public, că unitatea medical are nevoie de două aparate de aer condiționat.
”Pentru structura ATI COVID organizată în fosta locație Oncologie, Pasarelă, este nevoie urgentă de două aparate de aer condiționat. Acolo este internată în acest moment o pacientă în stare gravă, iar activitatea medicală se desfășoară în combinezon non-stop în condițiile în care temperatura afară a crescut, ca să nu mai vorbim de confortul termic al pacientului critic”, a precizat Elena Vlad pe pagina de facebook.
Pe data de 11 mai, adică în cea de-a doua zi, și ultima, în care medicul Elena Vlad a deținut funcția de director medical, la spitalul de la Pasarelă au ajuns două purificatoare de aer marca Philips, cumpărate de firma Becubaraj SRL cu 1.099 de lei/bucata și donate unității medicale.
Aceleași surse afirmă că unul din cele două aparate de aer condiționat a ajuns în salonul ”pacientului critic” Vienescu.

Culmea e că pe factura care le-a însoțit și pe care s-a făcut mențiunea ”s-au preluat 2 aparate de către dna Laura Gheorghe”, apare și parafa medicului Elena Vlad (?!).
Trebuie precizat și faptul că singurul pavilion din spital unde există circuit epidemiologic este cel de la Oncologie, în rest, acestea lipsesc cu desăvârșire, pentru că cel de la Infecțioase nu se poate numit în acest fel, fiind total neconform.

Mai mult, neexistând circuite, îngrijitoarele de la spital sunt nevoite să le furnizeze hrana celor infectați cu COVID-19, pe la ferestre, prin exteriorul pavilionului de la Oncologie. În secțiile Infecțioase și dermatologie, acolo unde sunt internați suspecții de COVID-19, masa e servită pe holori, pe un scaun aflat în fața fiecărui salon.
PRECIZARE. Dumitru Vienescu, manager SJU: „Nu este adevărat. Nu am nici frigider, nici aer condiționat în salon și nici nu vreau. Nu am avut nicio preferință, sunt un pacient, ca oricare altul. Acele aparate, de care s-a spus că au fost achiziționate, au fost pentru ATI. Eu nu am nevoie de condiții preferențiale, pentru că nu este o problemă asta. Cred că oricine își dorește să fie acasă, cu familia, nu într-un salon de spital, chiar dacă ar fi cine știe ce condiții. Izolarea este o problemă și cu cât este mai lungă, cu atât este mai apăsătoare. În plus, aparatele de aer condiționat nu sunt recomandate în spațiile în care sunt pacienți cu Covid, pentru că aerul condiționat împrăștie virușii”.
Ionel Marin
ACTUALITATE
Reținere pentru distrugere! Bărbat din Albeni după gratii
Vizualizări 150
A distrus o “mașinuță” și a primit cătușe!
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 42 de ani, din comuna Albeni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 02:05, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Târgu Jiu, pe strada Popa Șapcă, bărbatul ar fi lovit un aparat de jocuri de noroc tip slot-machine, distrugând sticla de protecție și făcând, astfel, nefuncțional ecranul tactil al acestuia, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 169
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.

You must be logged in to post a comment Login