SPORT
Fotbaliștii CSM Târgu Jiu sunt noii campioni județeni
Vizualizări 821
Fotbaliștii grupei C a CSM Târgu Jiu sunt noii campioni ai județului. La foarte puțin timp după înființarea grupelor de fotbal ale clubului municipipal, tinerii legitimați la CSM încep să se impună și în această ramură sportivă atât de iubită în România.
„Felicitări echipei coordonate de Alin Poenaru și Cătălin Trofin și succes în confruntările ce vor urma!”, conform primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
SPORT
Gorjean pe podium la Cupa României de Karate IKU 2026
Vizualizări 233
Curelea Ion Adrian, sportiv legitimat la CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, a obținut locul al III-lea la Cupa României de Karate IKU 2026, competiție desfășurată la Giroc, în județul Timiș.
Sportivul gorjean a concurat în proba de Kumite, categoria +80 kg, reușind să urce pe podium și să câștige medalia de bronz.
Curelea Ion Adrian este pregătit de sensei Zbora Ștefan, căruia îi atribuie un rol important în evoluția sa sportivă, prin antrenamente, disciplină și îndrumare.
Rezultatul obținut la competiția din Timiș reprezintă o nouă performanță pentru sportivul din Gorj și pentru CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, Adrian declarând că va continua pregătirea pentru rezultate și mai bune la viitoarele competiții.
SPORT
CSM Târgu Jiu, remiză pe teren propriu cu CS Drobeta Turnu Severin
Vizualizări 570
CSM Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, 18 septembrie, pe teren propriu, împotriva formației CS Drobeta Turnu Severin. Meciul a contat pentru etapa a 4-a din Seria a 6-a a Ligii 3.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, scor 0-0. Oaspeții au deschis scorul în minutul 49, prin Cătălin Tronea.Gorjenii au restabilit egalitatea în minutul 70, când Denis Bucur a înscris pentru CSM Târgu Jiu.
Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, cele două echipe împărțindu-și punctele.


You must be logged in to post a comment Login