Connect with us

ACTUALITATE

Primarul Romanescu și viceprimarul Tudor prezintă un KITSCH colosal, drept proiect futurist de modernizare a parcului în care e amplasată statuia lui Tudor Vladimirescu

Postat acum

on

Vizualizări 1.307

Primarul municipiului Tg-Jiu, Marcel Romanescu și viceprimarul Adrian Tudor au găsit un nou motiv de dispută electorală: reamenajarea peisagistică a parcului în care se află amplasată statuia lui Tudor Vladimirescu, fiecare arogându-și unele merite, fără să argumenteze nimic concret.

Dincolo de niște fotografii create pe calculator, pe care ambii șefi ai administrație locale le-au prezentat cu emfază, așa zisul proiect e unul de prost gust, de-a dreptul kitschos, fără nicio legătură cu realitatea zonei și cu monumentul istoric, pe care trebuie să-l pună în valoare. De altfel, proiectantul pare specializat în decoruri pentru Bollywood și a pierdut din vedere leul și stema, elemente importante care compun ansamblul statuar, ridicat în onoarea lui Tudor Vladimirescu.

Claudiu MATEI

Sâmbătă, primarul Marcel Romanescu, sau cei care-i administrează contul de pe Facebook, n-au putut să doarmă și la ora 6,23, dimineața, au anunțat, în uralele a sute de aplaudaci, cum va arăta parcul în care se află amplasată statuia lui Tudor Vladimirescu, după ce va fi ”renovat”?!. ”2021 va fi anul Tudor Vladimirescu. De altfel, săptămâna viitoare voi fi la București pentru un eveniment legat de acest aspect. Se împlinesc 200 de ani de la revoluția lui Tudor și trebuie să ne ridicăm la înălțimea momentului. Pregătim o serie de surprize pentru târgujieni pentru anul 2021 și vreau să vă dezvălui una dintre ele. Parcul ”Tudor Vladimirescu” va fi renovat. Avem un proiect impresionant pe care vi-l și prezint. Acest parc va arăta superb, va fi o adevărată încântare nu numai pentru locuitorii zonei, ci pentru toți târgujienii și mai ales pentru turiști. Am purtat numeroase discuții pe marginea acestui proiect cu ministrul Culturii și îmi doresc ca pe lângă viitorul parc, întregul ansamblu de evenimente organizate la Târgu Jiu să depășească toate așteptările”, a fost mesajul apărut pe contul primarului.

După trei ore, la 9,38, a venit și precizarea viceprimarului Adrian Tudor, cel care are în coordonare, pe lângă ciorile și maidanezii din oraș, partea de cultură a municipiului. ”Târgu Jiul o să fie „capitala”, pentru că de la noi a pornit la drum România Modernă. Anul trecut am propus reamenajarea peisagistica a Parcului unde este amplasată statuia lui Tudor Vladimirescu. Era necesar să punem în valoare statuia, să intervenim la fântâna arteziană, mobilierul urban, etc. În urmă cu doi ani am propus Consiliului Local spre aprobare această investiție, și acum avem gata proiectul. Nu sunt deranjat că Romanescu se laudă cu acest proiect (nu îl consider plagiat😉).

Era momentul să înțeleagă ce important este patrimoniul local si istoria locală. Sper sa realizeze ceva și pt monumentul de la Podul Jiului, am propus si aprobat în Consiliul Local. Este momentul să facem ceva concret pentru promovarea orașului (gardul cimitirului nu a avut efectul scontat), este momentul ca: după 200 de ani orașul să se întoarcă la Tudor!”, și-a încheiat viceprimarul scrierea, cu o adaptare a sloganului electoral pe care intenționa să-l folosească, în cazul în care partidul l-ar fi desemnat candidat. Bineînțeles, urale și inimioare, din partea simpatizanților săi, mult mai puțini decât ai primarului, de parcă hoardelor de pesediști le-a fost tăiat abonamentul la internet.

Bollywood-ul din jurul statuii lui Tudor Vladimirescu

Dincolo de disputa electorală, trebuie remarcate fotografiile cu parcul în care se află amplasat ansamblul statuar ridicat în onoarea lui Tudor Vladimirescu, după reamenajare: un proiect făcut pe calculator, care nu are nimic în comun cu monumentul istoric pe care trebuie să-l pună în valoare, și nici cu celelalte monumente istorice învecinate, similar cu  machetele electorale futuriste cu Calea Eroilor și pasajele pietonale din centrul orașului, care ar fi trebuit să schimbe fața urbei de cel puțin opt ani.

Târgujienilor le mai este servită o astfel de machetă de prost gust, în care fântâna arteziană pare desprinsă din decorurile de filme indiene, în care oamenii vin cu șampon și prosop să facă băiță și ziua și noaptea, sau fac incantații și merg pe apă, iar din vârful unor chestii care seamană cu lemnele pentru focul de tabără este stăpuns cerul cu fascicule luminoase.

Un singur detaliu au pierdut din vedere arhitecții de grădină ai acestei machete kitschoase: de pe ansamblul statuar lipsesc leul, stema și basorelieful ”Trecerea Oltului”.

După pandemie, începe lupta pentru primărie și candidații o să ne prezinte acest kitsch drept operă de artă, pentru care se așteaptă finanțarea…

Publicitate
1 Comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 36

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 70

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress