SPORT
Mari nume din fotbalul românesc vin la Târgu Jiu!
Vizualizări 1.615
Printre foștii jucători ai echipei naționale care au fost invitați să joace la meciul caritabil organizat de Pandurii Old Boys la Târgu Jiu pentru a-l ajuta pe antrenorul Florin Bejinaru se numără o serie de foști antrenori ai echipei Pandurii Târgu Jiu.
Meciul caritabil organizat marți, 4 aprilie, la ora 18,00, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, cu scopul de a strânge banii necesari tratamentului fostului antrenor al echipei Pandurii, Florin Bejinaru, va aduce pe parchetul sălii foști mari jucători ai echipei naționale din mai multe generații dar și foști jucători ai echipei Pandurii, din diferite generații.
Printre foștii antrenori ai echipei Pandurii, dar și foști jucători ai echipei naționale se vor număra: Sorin Cârțu, Emil Săndoi, Eugen Neagoe, Aurel Țicelanu, Rică Neaga, Florin Prunea, Emil Dică și Cristi Pustai dar și o serie de nume surpriză de la care organizatorii așteptau încă o confirmare a prezenței.
Din echipa consacrată a celor de la Pandurii Old Boys nu vor lipsi Nelu și Doru Mihuț, Porojnicu, Catană, Olaru, Marinescu, Cățelu, Ionel Marius, Eșeanu, Mladin sau Sorin Găman. O altă echipă de old Boys care va juca pe parchetul sălii va fi cea formată din foștii colegi de generație ai antrenorului Florin Bejinaru, majoritatea fiind acum antrenori la Târgu Jiu.
Organizatorii i-au invitat pentru a da lovitura de începere la cele două meciuri care se vor juca și pe foștii panduri Bebe Dorobanțu și Cornel Grama.
Inițiatorii evenimentului precizează că de organizarea pe plan local a acestui eveniment se vor ocupa cei de la gruparea Pandurii Târgu Jiu Old Boys, cu sprijinul Primăriei Târgu Jiu și al AJF Gorj, printre cei implicați în acest eveniment sunt publicistul Dorin Brozbă, Dan Marinescu, Mihai Stelescu și Ionel Marius.
Cu ocazia acestui eveniment AJF Gorj scoate la vânzare o serie de mingi de la Campionatul Mondial, fiind puse de asemenea la dispoziția colecționarilor și cărți din edițiile limitate din istoria clubului Pandurii semnate de Dorin Brozbă, toate încasările urmând să fie donate acestei cauze pentru care se organizează acest eveniment caritabil, salvarea antrenorului Florin Bejinaru.
SPORT
Gorjean pe podium la Cupa României de Karate IKU 2026
Vizualizări 230
Curelea Ion Adrian, sportiv legitimat la CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, a obținut locul al III-lea la Cupa României de Karate IKU 2026, competiție desfășurată la Giroc, în județul Timiș.
Sportivul gorjean a concurat în proba de Kumite, categoria +80 kg, reușind să urce pe podium și să câștige medalia de bronz.
Curelea Ion Adrian este pregătit de sensei Zbora Ștefan, căruia îi atribuie un rol important în evoluția sa sportivă, prin antrenamente, disciplină și îndrumare.
Rezultatul obținut la competiția din Timiș reprezintă o nouă performanță pentru sportivul din Gorj și pentru CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, Adrian declarând că va continua pregătirea pentru rezultate și mai bune la viitoarele competiții.
SPORT
CSM Târgu Jiu, remiză pe teren propriu cu CS Drobeta Turnu Severin
Vizualizări 569
CSM Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, 18 septembrie, pe teren propriu, împotriva formației CS Drobeta Turnu Severin. Meciul a contat pentru etapa a 4-a din Seria a 6-a a Ligii 3.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, scor 0-0. Oaspeții au deschis scorul în minutul 49, prin Cătălin Tronea.Gorjenii au restabilit egalitatea în minutul 70, când Denis Bucur a înscris pentru CSM Târgu Jiu.
Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, cele două echipe împărțindu-și punctele.


You must be logged in to post a comment Login