DEZVĂLUIRI LOCALE
Filmul ȘPĂGII! Primarul Stan încă ”se simte fericit”! Procurorii nu l-au întrebat nimic despre MITA de 3.000 de euro!
Vizualizări 2.810
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj efectuează cercetări, de trei săptămâni, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, instigare la fals și uz de fals, de către primarul comunei Albeni, Silviu Ionuț Stan.
Primarul este acuzat de faptul că a pretins și primit 3.000 de euro pentru angajarea unei persoane în postul de asistent medical comunitar, că a condiționat acordarea sporului COVID, pentru patru angajați ai Primăriei Albeni, de o cotizație la plic, din partea acestora și că timp de mai bine de un an, angajații instituției pe care o conduce au lucrat la casa pe care și-a construit-o la Tg-Jiu, fiind pontați la primărie. Într-o înregistrare, aflată la organele de cercetare penală, primarul recunoaște că s-a primit șpagă, doar pe jumătate.
Claudiu Matei
Șpaga la plic
Probe indubitabile au ajuns pe masa procurorilor gorjeni care instrumentează dosarul penal al primarului de la Albeni. Mai mulți angajați ai primăriei au fost audiați, însă Ionuț Silviu Stan pare că nu este deloc afectat de faptul că se efectuează cercetări. Primarul postează frecvent pe rețelele de socializare că ”se simte foarte bine” la Sinaia, la Predeal, sau ”se simte fericit”, la volanul BMW-ului său achiziționat cu câteva luni în urmă.
Faptele de care este acuzat Stan sunt evidente și, potrivit declarațiilor angajaților primăriei, primarul a condiționat semnarea documentelor pentru acordarea sporului de COVID-19, pentru cele două luni din perioada stării de urgență, pentru cei trei asistenți medicali comunitari și jurista primăriei, care avea și atribuțiuni de asitent social, în sensul că aceștia să-i facă parte din banii pe care-i primesc.
”Mie ce-mi iasă din chestia asta?”, le-a spus primarul acestora.
”Am avut o colegă care insista să punem în plic câte o mie de lei, cu toate că Stan nu a precizat o sumă, însă, în final, am pus câte 500 de lei”, afirmă unul dintre angajații care a cotizat.
Cu alte cuvinte, la plic s-au strâns minimum 2.000 de lei, partea primarului pentru o semnătură.
La declarațiile date în fața organelor judiciare, una dintre subordonatele lui Stan a afirmat că nu știa pentru ce sunt banii, iar alta că, colecta s-a făcut pentru ziua primarului, numai că de la aniversarea acestuia trecuse deja o lună și jumătate.
”Am muncit la casa primarului de la primul țăruș, până la spălatul geamurilor”
O altă acuzație la adresa primarului Ionuț Silviu Stan vizează perioada cât acesta și-a construit o casă în Tg-Jiu, iar la edificarea acesteia au muncit angajați ai Primăriei Albeni și beneficiarii Legii venitului minim garantat, mai exact, cei de la”ajutorul social” sau ”416”.
”La casa primarului am muncit din primăvara lui 2019, până în toamna aceluiași an. Am fost de la primul țăruș, cum se spune, și până la ștersul geamurilor. O parte din cei care au muncit acolo au recunoscut că au fost în timpul programului, fiind pontați la primărie. Și angajați ai instituției și beneficiarii ajutorului social”, declară unul din cei care au lucrat la casa primarului, în timp ce era pontat la primărie.
Omul susține că, la un moment dat a încercat să-i explice primarului că nu e în ordine, mai ales că de unii care munceau acolo era nevoie în comună, la primărie. ”Bă, tu ai idee cine-i jupânu în Albeni? Eu angajez și dau afară când vreau. Dacă vrei să treci prin ce trec Băltărețu, Machidon și Buculea, fă pasul în lateral”, cam așa i-a răspuns primarul Stan.
3.000 de euro șpagă, în mașina primarului
Relativ recent, în presa locală a apărut o înregistrarea audio-video în care primarul Ionuț Silviu Stan a recunoscut că s-a cerut șpagă pentru angajarea asistentului medical comunitar Irinel Cotojman, însă a lăsat să se înțeleagă că doar 1.500 de euro, iar banii nu i-ar fi luat el, ci un apropiat al său.
Filmul complet al șpăgii îl contrazice însă pe primar.
”După ce s-a vacantat postul de asistent medical comunitar m-am dus și eu să pun dosarul. Era într-un birou la etaj și mi-a spus că la el, indiferent de notă, cine nu cotizează, n-o să ocupe funcția. L-am întrebat despre ce sumă este vorba și mi-a zis că o să-mi spună omul său de încredere. După un minut a ieșit Florin Clipici după mine pe hol și mi-a transmis că ”șefu vrea 3.000 de euro”. Nu avem acei bani, așa că soția mea a făcut împrumut la CAR, au girat-o trei colege”, ar povesti Irinel Cotojman în discuțiile cu cei din primărie despre acel episod.
”A doua zi, pe 1 noiembrie, l-am sunat și i-am spus că am făcut rost de ce discutasem, iar el mi-a zis să-l aștept într-o intersecție la Albeni. La un moment dat, m-a sunat, după vreo 50 de minute, și mi-a spus că trece cu mașina primăriei, un Duster negru și să-l urmez. Pe la jumătatea drumului dintre Albeni și intersecția spre Săcelu a tras pe dreapta și am urcat în mașina lui. I-am dat plicul cu 20 de bancnote de câte 100 de euro și două bancnote de 500 de euro. Mi-a spus să pun plicul între scaune. Deci, banii i-a luat primarul direct, Clipici nu a pus mâna pe niciun euro, nu așa cum a spus Stan în acea înregistrare că 1.500 de euro și banii i-a luat omul lui de încredere. Nu, i-a luat el, în mod direct”, sună varianta asistentului medical comunitar.
Deocamdată, primarul Stan nu a fost audiat de procurori.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Șefa de presă a PSD, răsplătită cu 11.000 de lei lunar la o companie a CEO! Fostul ministru Ivan și-a mufat două sinecuriste în SPV-urile companiei energetice din Gorj!
Vizualizări 5.557
Ascensiunea fostei jurnaliste de la România TV, Angelica Pagu, ajunsă șefă a biroului de presă al PSD, arată cât au contribuit resorturile politice pentru propulsarea sa în diferite sinecuri. Ca să aveți o idee, în anul fiscal 2023, aceasta figura cu un salariu net annual de 84.000 de lei obținut direct de la formațiunea politică, sumă la care s-au adăugat alți 27.084 de lei încasați în calitate de consilier parlamentar. În luna august a anului 2024, traseul său prin instituțiile publice a continuat prin plasarea în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, instituție aflată în subordinea Ministerului Energiei, unde i-a fost asigurată o indemnizație anuală de 54.155 de lei.

Foto: Angelica Pagu, sursa foto: Facebook
Următorul pas în cariera Angelicăi Pagu a fost făcut la propunerea șefilor Complexului Energetic Oltenia, când Adunarea Generală a Acționarilor a numit-o în Consiliul de Administrație al societății Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz Turceni SA. Decizia îi garantează un mandat până în februarie 2030 și o indemnizație lunară de 11.000 de lei net.

Cu doar o săptămână înainte de numirea de la Turceni, în Consiliul de Administrație al societății Parc Fotovoltaic Ișalnița SA, la care CEO e partener alături de OMV Petrom SA, a fost numită ca membru și desemnată președinte Oana Ancuța Neamțiu. Aceasta lucrează în funcția de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, social-democratul Emil Radu Moldovan.
Acesta a condus filiala județeană a PSD Bistrița-Năsăud până în luna aprilie a acestui an, când a demisionat din funcție în urma unor percheziții derulate de către Direcția Națională Anticorupție într-un dosar de corupție privind achizițiile publice. După plecarea sa, conducerea interimară a organizației județene a fost preluată de Bogdan Ivan, deputat de Bistrița-Năsăud și prim-vicepreședinte al PSD.

Foto: Oana Ancuța Neamțiu; Sursa foto: rasunetul.ro
Oana Ancuța Neamțiu mai deține un fotoliu de administrator și în Consiliul de Administrație al firmei Protecție și Pază BN SRL, societate aparținând Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Din același organism de conducere face parte și Ioan Alin Demian, finul lui Bogdan Ivan, pe care fostul ministru al Energiei a încercat să-l impună și în Consiliul de Supraveghere al societății Hidroelectrica.
Atât Angelica Pagu, cât și Oana Ancuța Neamțiu au primit posturi bine plătite în societățile unde Complexul Energetic Oltenia este partener exact în perioada în care Bogdan Ivan exercita funcția de ministru al Energiei. Distribuirea acestor funcții către personaje din aparatul de partid transformă proiectele energetice în surse de venit garantat pe mulți ani pentru sinecuriștii PSD, în timp ce proiectele pe care trebuiau să le dezvolte aceste societăți bat pasul pe loc de mulți ani.
Claudiu Matei
DEZVĂLUIRI LOCALE
Începe procesul ucigașilor fetiței de 4 ani! Concubinul mamei a lovit-o, iar mama copilei a văzut totul și nu a făcut nimic!
Vizualizări 1.913
Tribunalul Gorj a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale și a dispus începerea judecății în dosarul fetiței de 4 ani moarte în februarie, după aproape o lună de spitalizare. Pe banca acuzaților stau Mihai Robert Danciu, concubinul mamei copilei, trimis în judecată pentru omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism, și Diana Maria Tescoveanu, mama fetiței, acuzată de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și de rele tratamente aplicate minorului. Ambii se află după gratii din luna februarie, când procurorii au cerut și au obținut mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cum s-a ajuns la ucidrea fetiței
Fetița a ajuns la începutul lunii februarie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu în stare de comă, adusă de mama sa cu răni grave la cap. Femeia le-a spus medicilor că micuța ar fi căzut din pat și s-ar fi lovit, iar cadrele medicale au anunțat poliția. Copila a fost transferată în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” București, unde medicii s-au luptat aproape o lună pentru viața ei, însă fetița nu a supraviețuit.
În urma cercetărilor, mama copilului și concubinul acesteia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar anchetatorii au decis apoi arestarea preventivă a amândurora.
Ce au descoperit procurorii
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a făcut publică situația de fapt pe 16 februarie, într-un comunicat, după ce în cursul zilei de 14.02.2026 a formulat propunerea de arestare preventivă pentru doi inculpați cercetați, la acea data, pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, respectiv complicitate la această infracțiune, victima fiind o minoră de 4 ani.
Procurorul a reținut că ”din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.R.M., în prezența inculpatei T.D.M., în timp ce se aflau în apartamentul închiriat în regim hotelier din municipiul Târgu Jiu, a agresat copila de 4 ani în data de 06.02.2026. Bărbatul a lovit-o cu genunchiul în zona feței, cu palmele peste față și a prins-o de păr, apoi de mână și de picior, aruncând-o spre holul dinaintea camerei, iar fetița s-a izbit de perete cu intensitate. Din agresiune a rezultat un traumatism cranian grav, hematom subdural fronto-parietal superior dreapta, plus leziunile constatate de medici, răni care i-au pus viața în pericol și au impus intervenția operatorie de urgență”.
Anchetatorii au reținut că fapta bărbatului întrunește elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra unui membru de familie, cu aplicarea prevederilor care vizează violența asupra minorului, în forma intenției indirecte. Între inculpat și mama copilei exista o relație de concubinaj de aproximativ un an, cu conviețuire și viață dusă în comun, iar procurorii au apreciat că în acest mediu s-a stabilit o relație de tip „părinte-copil” în sens penal, cu rol de supraveghere și îngrijire și cu autoritate în gospodărie, ceea ce atrage incidența articolului care sancționează mai dur infracțiunile împotriva minorului.
În ceea ce o privește pe mama fetiței, procurorii au reținut că femeia a fost prezentă în momentul agresiunii și a conștientizat pe deplin gravitatea și intensitatea loviturilor, dar nu a făcut niciun gest care să oprească bătaia și nici nu a plecat de îndată cu copila la spital. Din contră, potrivit comunicatului, ea și-a continuat activitatea de prostituție, transportând fetița rănită aproximativ 40 de kilometri, până într-o comună din județul Gorj, ca să își exercite în continuare ocupația.
Anchetatorii au apreciat că în cazul femeii nu este vorba de o simplă pasivitate, ci de o conduită care a contribuit la menținerea și amplificarea stării de pericol letal în care se afla copila. Le-au fost imputate prezența la agresiune și lipsa oricărei reacții care să întrerupă sau să descurajeze violența, neapelarea de îndată la ajutor medical și nepornirea imediată spre spital, deși își dădea seama cât de grave erau loviturile, dar și îndepărtarea victimei de posibilitatea intervenției medicale urgente prin acea călătorie de 40 de kilometri, care a întârziat accesul fetiței la îngrijiri vitale. Procurorii au afirmat că femeia, cu intenție cel puțin indirectă, a ajutat și a înlesnit fapta bărbatului, cunoscând vulnerabilitatea vădită a copilei, dată de vârstă, și acceptând posibilitatea ca fetița să moară din cauza întârzierii salvării.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus atunci emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru cei doi inculpați.
Trimiși în judecată
La începutul lunii august, cei doi, Mihai Robert Danciu și Diana Maria Tescoveanu, au fost trimiși în judecată. În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului Gorj au constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și au dispus începerea judecății cauzei privind pe Tescoveanu Diana Maria, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului, și pe Danciu Mihai Robert, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism.

You must be logged in to post a comment Login