ULTIMA ORĂ
CE TREBUIE SĂ MĂNÂNCI ÎN NOAPTEA DE REVELION CA SĂ AI NOROC TOT ANUL!
Vizualizări 523
Superstiția stă în picioare chiar și în cazul bucatelor culinare care se vor așeza pe mesele oamenilor. Așa că masa festivă de Revelion este pentru unii o adevărată piatră de încercare. Ce trebuie să pună pe masă și ce nu trebuie să lipsească? Peștele, dar şi carnea de curcan sau cocoş, spun etnologii, aduc mare noroc, dar și bunăstare. La care se vor adăuga merele, iar acum intră în drepturi superstiția, și 12 bobițe de struguri, câte una pentru fiecare lună a noului an.Carnea de pasăre, trebuie neapărat să fie de cocoș, curcan sau gâscă, pentru rațiunea că găina, dacă o sacrificăm, nu vom avea parte de bine.La fel de importante sunt preparatele din pește. Se consumă peștele ca să fim sprinteni tot anul, să ne mișcăm precum peștele în apă, precum zicala, în rezolvarea problemelor. Altfel, carnea de pește aduce numeroase beneficii nutriționale. Este bogat în Omega 3, 6 şi 9 şi are câteva minerale importante.Cea mai norocoasă combinaţie pentru noaptea de Revelion este să fim atenţi ce punem în farfurie şi să combinăm partea de hrană gătită, carne albă sau fără, cu salate crude şi proaspete.
Ce nu trebuie să consumăm în noaptea de Revelion ?
În Noaptea de Revelion nu se mănâncă pui fiindcă îţi alungi norocul. Această pasăre scurmă şi astfel norocul se împrăştie. De aceea e bine să ai pe masa porc sau curcan.
COMUNITATE
Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe
Vizualizări 145
Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.
Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 791
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.


You must be logged in to post a comment Login