EVENIMENTE
Protestatar: Acesta este ultimul tren
Vizualizări 603
Minerii și energeticienii care au intrat în cea de a patra săptămână de proteste sunt dezamăgiți de colegii lor, care nu s-au raliat. Protestatarii spun că, oricât de puțini ar rămâne, vor sta în Piața Prefecturii, până când proiectul de lege privind recunoașterea condițiilor grele de muncă va trece de Camera Deputaților. „Se fac presiuni la nivel de cariere, de termocentrale, ca oamenii să nu vină în această piață. Noi vom duce lupta până la capăt. Probabil, ei vor înțelege că este este ultimul tren. Compania este într-o situație foarte gravă, nimeni nu încearcă să o salveze, nimeni nu spune nimic, așteaptă acel plan de restructurare”, a spus Nicu Bunoaica, unul dintre organizatorii protestelor de la Târgu Jiu.
Minerii și energeticienii care pichetează Prefectura Gorj, pentru a patra săptămână, cer reducerea vârstei de pensionare, prin recunoașterea condițiilor grele în care se muncește în Complexul Energetic Oltenia.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 3
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 623
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.


You must be logged in to post a comment Login