Connect with us

ACTUALITATE

SE Turceni, amendată cu 50.000 de lei de ABA Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 634

SE Turceni a fost amendată cu 50.000 de lei de Apele Române Jiu, după ce inspectorii au constatat nerespectarea regulilor privind exploatarea în siguranță a barajului aferent lacului de acumulare Turceni. Controlul a fost făcut după sesizări privind apariția mai multor pești morți în zonă.

Verificările au avut loc în 20 august, iar inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au constatat încălcări ale prevederilor legale privind infrastructura hidrotehnică aferentă acumulării Turceni.

„În urma controlului efectuat în data de 20 august 2026, inspectorii din cadrul Administrației Bazinale de Apă Jiu – Inspecția Bazinală a Apelor au constatat încălcarea prevederilor legale privind exploatarea în condiții de siguranță a infrastructurii hidrotehnice aferente acumulării Turceni. Pentru deficiențele constatate, SE Turceni a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 50.000 de lei”, au informat vineri reprezentanții Apele Române Jiu.

Potrivit instituției, Sucursala Electrocentrale Turceni nu a respectat prevederile Autorizației de funcționare în condiții de siguranță a barajului aferent lacului de acumulare Turceni și nici Regulamentul de Exploatare al acestuia.

Publicitate

ACTUALITATE

Porți deschise la Tribunalul Gorj și Judecătoria Târgu Jiu. Elevii și studenții pot descoperi cum funcționează instanțele

Postat acum

on

De către

Vizualizări 349

Tribunalul Gorj și Judecătoria Târgu Jiu organizează vineri, 23 octombrie 2026, evenimentul „Ziua Porților Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiției Civile.

Acțiunea se va desfășura în intervalul orar 10:00–13:00, la sediul instanțelor din municipiul Târgu Jiu, de pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 34.
Evenimentul se adresează elevilor și studenților, care vor avea ocazia să viziteze sălile de judecată, să afle cum sunt organizate și cum funcționează instanțele, dar și să descopere mai multe despre activitatea judecătorilor și a personalului din sistemul judiciar. Prin acest eveniment, tinerii vor putea afla mai multe despre cum funcționează justiția și de ce este important să respecte legea.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Tribunalul Gorj la numerele de telefon 0253 212 536 și 0253 212 666.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

A încălcat controlul judiciar! Sacagiu, după gratii

Postat acum

on

De către

Vizualizări 787

Sacagiu Laurențiu Petrișor(48 de ani) din Runcu a fost reținut pentru încălcare controlului judiciar! Respectivul este un recidivist cunoscut pentru comiterea mai multor fapte penale!
La data de 21 octombrie 2026, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj au pus în executare un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Târgu Jiu, față de un bărbat, de 48 de ani, din Runcu, ca urmare a încălcării obligațiilor dispuse în cadrul unei măsuri preventive de control judiciar, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Fapta care a făcut obiectul sesizării instanței ar fi fost comisă la data de 5 octombrie 2026, pe raza comunei Runcu, constând în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

ACTUALITATEo zi în urmă

Lotul de la Gorj, scăpat de condamnări prin prescripție! Dosar de grup infracțional organizat, 55 de acte de înșelăciune în acuzații și 15 lingouri de aur sub sechestru

Vizualizări 10.249 Un dosar penal cu acuzații grave de criminalitate organizată și înșelăciune, în care au fost judecate șase persoane...

ACTUALITATEo zi în urmă

Dumitru Vasilescu și Dani Cotan, vizați de descinderile pentru evaziune fiscală din Gorj!

Vizualizări 9.049 Descinderi de amploare în această dimineață, 20 octombrie 2026, în județul Gorj! Doi artiști cunoscuți, Dumitru Vasilescu și...

ACTUALITATEo zi în urmă

Descinderi în Gorj! Flavi Tița și Loredana Șotea, pomeniți într-o presupusă anchetă de evaziune fiscală. BMW de peste 100.000 de euro, vilă cu palmieri și piscină, vacanțe de lux în Dubai

Vizualizări 16.544 Informații neconfirmate oficial privind posibile descinderi ale mascaților și procurorilor, în această dimineață, în județul Gorj, aduc în...

DEZVĂLUIRI LOCALE4 zile în urmă

Fostul viceprimar de Bâlteni cere la Tribunalul Gorj salariile restante pe perioada suspendării sale din funcție

Vizualizări 3.076 Dumitru Oprea, fostul viceprimar de Bâlteni, a dat în judecată primăria pe care a condus-o din această poziție,...

DEZVĂLUIRI LOCALE6 zile în urmă

Firma care a calculat ”gratis” costul renovării școlilor din Tismana, după cutremure, a câștigat în asociere toate lucrările! S-au plătit radiatoare, uși și oglinzi care nu există!

Vizualizări 4.894 Curtea de Conturi a analizat, la ultimul control efectuat la Primăria Tismana, banii primiți după cutremurele din februarie...

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress