SĂNĂTATE
1 Septembrie: Încetează contractul de management, cu acordul părților, al managerului Spitalului Rovinari!
Vizualizări 2.762
Costel Podaru mai este manager al Spitalului Rovinari doar până la finalul acestei luni. Acesta a solicitat încetarea contractului de muncă, cu acordul părților, începând cu data de 1 septembrie. Edilul orașului Rovinari, Robert Filip, a fost de acord.
Podaru motivează că face acest lucru deoarece și-a depus dosarul de pensie, având grupă de muncă, în perioada 1982-1990 acesta lucrând în Termocentrală Rovinari.
Managerul declară că pleacă de la un spital în care, în ultimii trei ani, s-au investit peste patru milioane de euro, care are în conturi peste 20 de miliarde și o echipa completa de medici, aici angajându-se peste 30 de medici tineri.
„Cea mai mare realizare a mea este că am reușit să redau oamenilor încrederea în spitalul din Rovinari”, a menționat Costel Podaru.
SĂNĂTATE
O nouă ediție a „Școlii Mamei”, organizată la SJU Târgu Jiu
Vizualizări 885
Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în parteneriat cu Sun Wave Pharma, a organizat miercuri, 30 septembrie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Școala Mamei”, dedicat sprijinirii și informării viitoarelor mămici.
Șase medici ai Secției de Obstetrică-Ginecologie au discutat cu femeile însărcinate despre infrastructura și dotările secției, investițiile realizate în ultima perioadă, circuitele medicale, aparatura disponibilă și echipa de specialiști. În cadrul întâlnirii, medicii au prezentat avantajele și dezavantajele nașterii naturale și ale nașterii prin cezariană și au oferit informații despre sănătatea mamei în timpul sarcinii, prevenirea și gestionarea deficitului de fier, precum și despre utilizarea corectă a suplimentelor alimentare și pericolul automedicației.
La final, reprezentanții Sun Wave Pharma le-au oferit viitoarelor mămici produse destinate menținerii unei stări de sănătate optime.
Prin astfel de întâlniri, reprezentanții SJU Târgu Jiu urmăresc să le ofere viitoarelor mămici informații utile și să consolideze relația de încredere dintre paciente și personalul medical.

SĂNĂTATE
Doctor nou, la SJU Târgu Jiu!
Vizualizări 1.170
Încă un doctor nou, în echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu! Dr.Cristina Gheorghe, medic specialist, specialitatea psihiatrie pediatrică cu o experiență clinică solidă acumulată începând din ianuarie 2019 în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, s-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Medicul va activa în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr. Cristina Gheorghe îmbină cunoștințele medicale avansate cu o profundă empatie, abilități excelente de comunicare și o capacitate nativă de adaptare în medii clinice complexe. Are expertiză în evaluarea psihiatrică complexă a copiilor și adolescenților, incluzând anamneza detaliată și heteroanamneza; are competență în gestionarea cazurilor acute, a comportamentelor auto-/heteroagresive, a crizelor suicidare și a episoadelor de agitație psihomotorie. Pentru a răspunde celor mai noi provocări din domeniul sănătății mintale, dr. Cristina Gheorghe și-a extins continuu competențele prin cursuri avansate de specializare, printre care amintim: intervenții motivaționale pentru adolescenții consumatori de substanțe psihoactive; evaluarea clinică și intervenții intraspitalicești bazate pe obiective pentru probleme comportamentale severe (auto-vătămare, agresivitate); terapie cognitiv-comportamentală aplicată în managementul ADHD și al tulburărilor de alimentație.
“Prin integrarea doamnei dr. Cristina Gheorghe în colectivul Centrului de Sănătate Mintală, comunitatea din Târgu-Jiu și din întreg județul Gorj beneficiază de un sprijin medical de înaltă specializare, esențial pentru echilibrul și siguranța tinerilor pacienți”, a transmis SJU Târgu Jiu.

You must be logged in to post a comment Login