Connect with us

DEZVĂLUIRI LOCALE

Video: Doi reținuți pentru trafic de persoane! Cerșetorie în Norvegia și în Germania

Postat acum

on

0 Shares

La data de 4 ianuarie 2024, polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Gorj și 4 mandate de aducere (față de 2 persoane cercetate și 2 martori), într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În fapt, în perioada mai 2016 – decembrie 2017, cele două persoane cercetate, din județul Gorj, ar fi exploatat, pe teritoriul Norvegiei și Germaniei, mai multe persoane pe care le-ar fi obligat să cerșească, prin folosirea de amenințări și acte de violență și ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a acestora, însușindu-și banii obținuți din cerșetorie.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în anul 2016, persoanele vizate, sub pretextul oferirii unui loc de muncă bine plătit, în afara țării, ar fi transportat mai multe persoane în orașele Oslo și Berlin, pe care le-ar fi obligat să practice cerșetoria, în baza unui program și itinerariu prestabilite, reținându-le actele de identitate.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 12.600 de lei, 300 de euro, 2.000 de coroane norvegiene, 350 de coroane daneze, 4 telefoane mobile și mai multe înscrisuri necesare în documentarea cauzei.

Astfel, la data de 4 ianuarie 2024, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de cele două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând a fi luate măsuri legale.

Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

0 Shares
Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI LOCALE

Precizările AJPIS Gorj vizavi de alocația întreruptă pe perioada vacanței: Beneficiarii care continuă studiile după 18 ani primesc alocație în baza unei adeverințe și a unei cereri

Postat acum

on

De către

O adeverință de la scoală, care atestă că elevii care au împlinit 18 ani urmează în continuare studii, îi repune pe beneficiari în posesia alocației întrerupte pe perioada vacanței. Beneficiarii primesc inclusiv banii restanți, susține directorul AJPIS Gorj, Natalia Moreanu, asta chiar dacă nu depun actele cerute la sediul instituției ci, la școala unde aceștia învăță.

Directorul Agenției Județene de Prestații Sociale Gorj susține că astfel de neînțelegeri apar în fiecare an, pe perioada verii, deoarece elevii dar și aparținătorii nu înțeleg că în timpul vacanței alocațiile se opresc pentru beneficiarii care au împlinit 18 ani. În momentul în care aceștia demonstrează însă că sunt în continuare la școală, în baza unei adeverințe de la unitatea de invatamant drepturile se reiau iar elevii majori își primesc banii restanți. De altfel, un părinte revoltat de situație, a făcut o plângere penală la adresa conducerii AJPIS Gorj invocând abuz în serviciu pentru că fiului său care a împlinit 18 ani pe perioada vacantei i s-a oprit brusc alocația deși acesta este tot elev. Ancheta este în curs, dar părintele refuză acum să solicite o adeverință pentru ca fiul său să reintre în drepturi.

Directoarea AJPIS Gorj explica astfel că părinții trebuie sa înțeleagă că instituția respecta legea dar procedura este aceasta.

Astfel, sunt două situații de reintrare în drepturi a beneficiarilor. Una este să ceară direct AJPIS Gorj alocația, în baza unei adeverințe de la școală, sau, a doua: să ceară secretariatului scolii să comunice situația beneficiarului la IȘJ Gorj, iar Inspectoratul să o trimită AJPIS Gorj.

Dacă adeverințele se depun la AJPIS luna aceasta, beneficiarii reintra în plată cu luna septembrie dar banii se achită în octombrie, cu restanțele din luna iulie, la zi.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Tetila: Stația de asfalt a DOMARCONS duduie, în ciuda hotărârii judecătorești care a decis că a fost amplasată ilegal

Postat acum

on

De către

Stația de asfalt din Tetila, deținută de firma de casă a Primăriei Bumbești Jiu DOMARCONS SRL, funcționează de aproape doi ani în baza unei autorizații ilegale eliberate de Primăria Bumbești Jiu. Aceasta ocupă abuziv terenurile bumbeștenilor, pentru care sunt litigii în instanța, și, mai mult, poluează de la primele ore ale dimineții.

În cauză s-a făcut un control al ISC Gorj, cu o jumătate de an în urmă, contestat însă de primarul localității la ISC București, dar demersul lui Constantin Bobaru s-a respins. S-a ajuns în instanță dar și aici s-a pierdut pe bandă, atât la Tribunalul Gorj și la Curtea de Apel Craiova.

Prefectura Gorj trebuie să ia însă act de situația de la Bumbești Jiu și să dispună chiar un control al Gărzii de Mediu.

Continuă să citeşti

DEZVĂLUIRI LOCALE

Schela: A amenințat că își dă foc, supărat pe concubină! Omul anunță că se urcă pe un stâlp și se autoincendiează

Postat acum

on

De către

Dogaru Ludovic, în vârstă de 55 de ani, din Schela, sat Sâmbotin, a amenințat sâmbătă că își dă foc, în propria locuință. A fost oprit la timp și dus la Psihiatrie dar va repeta, luni, procedura, de data asta spunând că se va urca pe un stâlp. 

Omul susține că nu mai suporta situația în care se află. Acesta ar fi construit de la zero o casă în care locuiește cu concubina sa, deja de 20 de ani. Pământul de sub casă este pe numele bărbatului. Concubina pretinde însă acum drepturi asupra locuinței și l-ar fi amenințat pe Dogaru că îl dă afară din casă. Deși omul a chemat poliția, tot el a fost amendat, polițiștii spunând că nu are ce îi face concubinei pe motiv că ,,e femeie”.

Supărat, Dogaru a amenințat că își dă foc daca problema nu se rezolvă iar el nu este lăsat liniștit în propria casă. Omul spune că femeia nu îl îngrijește, nu îl hrănește și vrea să îl lase fără acoperiș deasupra capului.

„Mâine mă duc la IPJ, la comandat, daca nu se rezolvă mă urc pe un stâlp și îmi dau foc. Am o sticla cu benzină dar am și o funie. De băgat m-au băgat la Psihiatrie… M-au făcut nebun. Dar eu nu mai suport situația”, a declarat bărbatul din Schela.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

Abonează-te

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!