ACTUALITATE
Victima accidentului de la Meriș, la Neurologia SJU Târgu Jiu
Vizualizări 707
Victima accidentului dîn această dimineață de la Meriș a fost transferată de la Spitalul Motru, la Neurologia Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu! Reamintesc câ, astăzi, în jurul orei 05:30, în localitatea Meriș, județul Mehedinți, un mijloc de transport care asigura transportul salariaților Complexului Energetic Oltenia a fost implicat într-un accident rutier. Din primele informații, în urma accidentului a rezultat o victimă, respectiv o salariată a Complexului Energetic Oltenia, aceasta fiind preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru investigații și acordarea îngrijirilor medicale necesare. Cauzele și împrejurările producerii evenimentului urmează să fie stabilite de către instituțiile și organele competente, în urma verificărilor desfășurate. Complexul Energetic Oltenia monitorizează cu atenție evoluția stării de sănătate a salariatei și acordă sprijinul necesar. Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți, conform procedurilor legale în vigoare.
ACTUALITATE
Incredibil! Burlan și Negru au dat CEO în judecată pentru revocarea din funcții și s-au trezit cu plângere la DNA!
Vizualizări 458
Procesele prin care Daniel Burlan și Marius Negru, foști membri ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia (CEO), cer anularea revocării lor din funcții, din ianuarie 2023, au fost suspendate de Tribunalul Gorj, la sfârșitul lunii trecute. Judecătorii au decis ca procesele să aștepte finalizarea anchetei penale privind moartea celor trei mineri de la Cariera Jilț Sud, deși cei doi foști directori nu au nicio calitate în acel dosar. Paradoxal, în aceste procese a ieșit la iveală că actuala conducere a CEO a depus încă din iunie o plângere penală la DNA Craiova împotriva celor doi.
Procese oprite din cauza unei anchete care durează de aproape patru ani
În ianuarie 2023, Daniel Burlan și Marius Negru, care făceau parte din Directoratul Complexului Energetic Oltenia, la data tragediei de la Cariera Jilț Sud, unde trei mineri și-au pierdut viața, au fost revocați din funcții, iar cei doi au contestat apoi în instanță documentul prin care s-a luat această decizie, cerând anularea lui. La sfârșitul lunii trecute, Tribunalul Gorj a dat, în ambele procese, decizii aproape identice, prin care judecata a fost suspendată până la soluționarea dosarului penal deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru pentru moartea minerilor, dosar în care ancheta continuă și acum, la aproape patru ani de la accident. Hotărârea judecătorilor este cel puțin ciudată, în contextul în care nici Burlan și nici Negru nu sunt suspecți sau inculpați în această anchetă, astfel că procesele lor civile ajung să depindă de un dosar penal în care ei nu apar și care nu dă niciun semn că s-ar încheia prea curând.


Foto: Daniel Burlan Foto: Marius Negru
Plângerea penală la DNA
Surpriza a venit în timpul judecății de la Tribunalul Gorj, când consilierul juridic care a reprezentat compania a depus la dosar o plângere penală făcută în luna iunie a acestui an de actuala conducere a CEO la DNA Craiova, îndreptată împotriva lui Burlan și Negru, adică exact împotriva celor doi foști directori care se judecau cu societatea pentru revocarea lor. Daniel Burlan a declarat recent că a aflat de existența plângerii la DNA abia în timpul procesului, că a fost surprins și că nici acum nu știe ce anume conține documentul.
De ce conducerea companiei a ales să facă plângere la DNA după aproape trei ani și jumătate de la revocarea celor doi și de ce acest document a apărut tocmai într-un proces civil în care CEO se apără de acuzația că i-a îndepărtat pe nedrept din funcții, sunt întrebări la care doar juriștii care gravitează în jurul Directoratului și al genialului președinte Cosmin Trufelea pot răspunde.
ACTUALITATE
Modificări în circulația trenurilor care tranzitează Gorjul, în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie
Vizualizări 368
Călătorii care circulă cu trenul în zona Târgu Jiu trebuie să se aștepte la modificări în programul unor garnituri, în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026. Măsurile sunt necesare pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară, anunță CFR Călători.
Astfel, trenul InterRegio 1836, care circulă pe ruta Cluj-Napoca – București Nord, va avea traseul modificat. Garnitura va circula conform programului până la stația Parângu, iar pe segmentul Parângu – Târgu Jiu – București Nord va fi anulată. Călătorii vor fi transportați cu mijloace auto până la stația Cărbunești, de unde vor putea continua călătoria cu trenul IR 16436 spre București Nord.
Modificări vor fi și în cazul trenului IR 1835, pe ruta București Nord – Cluj-Napoca. Acesta va circula conform programului până la stația Copăcioasa, iar pe distanța Copăcioasa – Teiuș va fi anulat. Între stațiile Copăcioasa și Parângu, călătorii vor fi transportați cu mijloace auto, urmând să își continue călătoria cu trenul IR 12835. De asemenea, vor fi modificate și traseele unor trenuri Regio, pentru care se vor asigura transbordări. Informațiile privind aceste schimbări vor fi afișate în stațiile de cale ferată.
CFR Călători recomandă pasagerilor să se informeze înainte de plecare cu privire la modificările intervenite în circulația trenurilor.
